Leul, sub presiune după alegeri. BNR a cheltuit 2 miliarde de euro într-o singură zi pentru a stabiliza cursul valutar

2 Min Read
Foto: Getty Images

Banca Națională a României (BNR) a fost nevoită să intervină masiv pe piața valutară după rezultatul alegerilor prezidențiale

BNR a cheltuit luni, nu mai puțin de 2 miliarde de euro pentru a susține leul, potrivit unor surse oficiale citate de G4Media. Măsura a venit ca răspuns la presiunile crescute asupra monedei naționale, apărute imediat după anunțarea rezultatului din primul tur al alegerilor prezidențiale.

Potrivit surselor, investitorii au reacționat rapid la rezultatul votului, vânzând lei și cumpărând euro pentru a-și proteja economiile și investițiile. Acest comportament a pus presiune pe cursul valutar, creând riscul unei devalorizări accelerate a monedei naționale. Pentru a preveni o astfel de situație și pentru a menține stabilitatea pieței, BNR a vândut din rezervele sale valutare, temperând fluctuațiile.

”În ultima perioadă a apărut o schimbare importantă pe piața valutară. Intrările de capital au scăzut, iar ieșirile au crescut semnificativ. În consecință, pentru a tempera aceste mișcări trebuie atrasă lichiditatea din piață și dobânzile să crească. BNR va căuta un optim pentru această situație”, a spus Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR.

AUR a colorat harta Timișului! Nicușor Dan a câștigat în doar 5 localități

Cheltuirea a 2 miliarde de euro într-o singură zi arată dimensiunea provocărilor cu care se confruntă România pentru a-și păstra stabilitatea economică în perioade de instabilitate politică.

Pe termen scurt, intervenția BNR a reușit să evite o depreciere bruscă a leului. Însă, dacă incertitudinea politică va persista sau se va adânci, presiunea asupra monedei naționale și asupra finanțelor publice ar putea continua.

O devalorizare a leului înseamnă o putere de cumpărare mai mică pentru români, produse și servicii mai scumpe și creșterea ratelor în euro. 

O situație similară a avut loc în noiembrie 2024, când Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale.

Niciun comentariu

Lasă un răspuns