Unitățile de învățământ din Timișoara își redeschid porțile în condiții îmbunătățite, după o serie de reparații și modernizări derulate pe perioada vacanței de vară
În total, 20 de școli și grădinițe au beneficiat de lucrări care au vizat atât reparații și igienizări, cât și amenajări complexe în spațiile destinate elevilor și preșcolarilor.
Intervențiile au inclus refacerea tencuielilor, zugrăveli, schimbarea instalațiilor electrice, precum și modernizarea bucătăriilor și a sălilor de mese. Astfel, copiii vor începe cursurile într-un mediu mai sigur, curat și adaptat nevoilor de studiu.
„Și în acest an, educația este una dintre prioritățile noastre. În perioada vacanței am derulat un program intens de reparații în 20 de școli și grădinițe și am deschis noi șantiere pentru reabilitarea completă a două licee de tradiție din Timișoara. Anul acesta, am reușit cu bani europeni să aducem mobilier nou în clase și grădinițe, dar și echipamente de secol 21 în laboratoarele școlare. În plus, în septembrie lansăm, în premieră pentru liceeni, programul de bugetare participativă, o ocazie prin care elevii vor putea decide și implementa proiecte pentru școala lor. Sunt încrezător că sunt schimbări care îi fac pe copii să vină la școală cu curiozitate și dorința de a-și descoperi potențialul”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Printre lucrările majore se numără renovarea casei scării și a zece săli de clasă din clădirea internatului Liceului Tehnologic de Vest, reamenajarea sălilor de la parter și etajul al doilea din clădirea Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau”, precum și modernizarea a șase săli de clasă și a cantinei de la Liceul Tehnologic Energetic Regele Ferdinand I. La Liceul Ion Vidu, cantina a fost complet renovată, de la pereți și pardoseli până la instalațiile electrice și sanitare.
Școlile gimnaziale au beneficiat, de asemenea, de lucrări de pregătire pentru noul an școlar. La Școala Gimnazială nr. 21 au fost renovate trei săli de clasă și fațada clădirii, iar la Școala Gimnazială nr. 6, șase săli de clasă au fost reamenajate.
La grădinițe, lucrările au vizat mai ales spațiile unde sunt pregătite mesele copiilor. La Grădinița PP 32 și la Grădinița PP 3 au fost modernizate bucătăriile. La Grădinița PP 13 au fost reamenajate două săli de clasă, bucătăria și sala de mese, iar la Grădinița PP 30 s-au făcut reparații în patru săli de clasă, spălătorie, hol și casa scării.
Citește: Peste 500 de copii de la o școală din Timiș rămân fără programul „Masă sănătoasă”