34 de ani de la Revoluție. ,,Jos Ceaușescu”

1 Min Read

Astăzi se împlinesc 34 de ani, de la începutul Revoluției din Decembrie 1989 de la Timișoara.

În urmă cu 34 de ani, câteva sute de enoriași ieșeau în stradă, în fața Bisericii Reformate din Piața Maria, ca să îl susțină pe pastorul László Tőkés, care urma să fie evacuat din casa parohială. Acesta se afla sub supravegherea Securității, însă chiar și așa a reușit să acorde interviuri unor jurnaliști străini, cărora le-a vorbit de ororile din România comunistă de la acea vreme.

În seara zilei de 15 decembrie, acțiunea de susținere a lui László Tőkés s-a transformat într-o adevărată revoltă populară îndreptată împotriva dictaturii comuniste.

Anul 1989 a pus capăt regimurilor comuniste din ţările din Europa Centrală şi de Est. România a fost singura ţară ex-comunistă în care trecerea la democraţie s-a făcut prin violenţă, prin ample proteste şi lupte de stradă şi în care conducătorii vechiului regim au fost executaţi.

Du-te înapoi

Mesajul tău a fost trimis

Avertizare
Avertizare
Avertizare
Avertizare

Avertizare.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns