Asasinul studentei de la medicină a avut discernământ în momentul producerii crimei. Este concluzia trasă de specialiști în urma rezultatelor expertizei psihiatrice
Mirel Dragomir, asasinul studentei, a ajuns din nou, astăzi, în fața magistraților unde a solicitat arestul la domiciliu. Tânărul a invocat probleme de sănătate. Judecătorii însă au decis prelungirea arestului preventiv preventiv pentru următoarele 30 de zile. Părinții tinerei ucise vor ajunge și ei la audieri, în zilele următoare.
Cu capul plecat și fără să schițeze niciun gest, așa a intrat Mirel Dragomir în sala de judecată. Astăzi, criminalul a solicitat înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu, invocând probleme de sănătate din cauza cărora nu poate suporta condițiile de detenție.
Instanța a respins solicitarea criminalului de a fi plasat în arest la domiciliu, astfel că acesta s-a reîntors în arestul IPJ Timiș, pentru acuzația de omor. De la tragedie și până în prezent, părinții copilei nu își mai găsesc liniștea. Aceștia își doresc ca asasinul studentei, unicului lor copil, să petreacă ani buni după gratii.
,, El știe ce a făcut, poliția și anchetatorii să își facă treaba. Părinții lui Mirel, nu ne-au contactat până acum. Ancheta e în curs de desfășurare, iar în perioada următoare atât eu cat și soția vom merge la poliție pentru a da declarații. Sper ca justiția să își facă treaba și Mirel să își primească pedeapsa pe care o merită cu adevărat” a declarat Adrian Morega, tatăl studentei ucise.
La aproape o lună de la crima care a îngrozit o țară întreagă, părinții studentei ucise au multe întrebări fără răspuns. Sunt din ce în ce mai convinși ca anturajul a fost cel care i-a adus sfârșitul copilei lor.
,,Andreea și Mirel erau prieteni, colegi de facultate, aveau o relație de prietenie. El, poate încerca să aibă o relație cu ea. S-au cunoscut prin prisma colegei de cameră a Andreei, ea era colega de grupă cu Mirel. El venea pe la colega Andreei, pentru a-și face temele împreună și așa s-au cunoscut. Spunea ca mai ieșeau împreună, cu gașca. A fost o dată cu Mirel la Mall, a invitat-o acolo, mi-a spus Andreea. Eu îi spuneam să își găsească pe cineva, iar ea susținea ca are de învățat și nu vrea să aibă o relație la ora actuală. Mirel îi aducea cadouri și Andreei și colegei ei de cameră. I-a adus o geantă, dar Andreea nici nu a umblat la ea, o are acolo la cămin, mai venea cu flori, ea ne spunea nouă tot. Au fost împreună la târgul de Crăciun la Brașov, cu colega ei și cu mai mulți colegi. De atunci au început să iasă mai mult împreună, dar nu ca iubiți, ci ca și prieteni” a declarat Adrian Morega.
Cat despre prezența tinerei în apartamentul asasinului, tatăl Andreei crede că acesta și-a premeditat atacul.
,,Andreea la ora 11:45 ieșise de la cursuri, era la cămin. Mi-a zis că își face bagajul. La ora 12:00 avea microbuzul care o aducea spre casă. Avea programare făcută la microbuz cu o zi înainte. Mi-a spus ca atunci când se urcă în microbuz îmi dă mesaj. Îmi trimitea mereu mesaje de pe tot traseul până acasă. Orice făcea ne spunea. Eu mă gândesc că e posibil să o fi ademenit în apartament. Mirel se mai oferea să o ducă cu mașina de la cămin până la autogară. Mă gândesc ca și acum tot la fel și a ademenit-o să urce în apartament. Bagajul ei nu a fost găsit niciunde” a mai spus tatăl studentei.
Mirel Dragomir este acuzat de omor, după ce și-a ucis iubita cu sânge rece. Procurorii nu au reușit deocamdată să stabilească dacă crima a fost sau nu cu premeditare.