Carambol pe drumul dintre Moșnița Nouă și Albina. O mașină a ajuns în șanț. VIDEO

Știri din Timișoara-Pagina de Timiș
Redacția Pagina de Timiș
Redacția Pagina de Timiș este echipa editorială a publicației Pagina de Timiș. Articolele semnate de redacție sunt realizate pe baza informațiilor oficiale, comunicatelor instituțiilor publice, documentării...
1 Min Read

Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc luni pe drumul care leagă localitatea Moșnița Nouă de Albina, în apropiere de Timișoara.

Potrivit primelor informații, în urma impactului dintre cele trei mașini, unul dintre autoturisme a părăsit carosabilul și a ajuns în șanțul de pe marginea drumului.

La fața locului au intervenit pompierii, care au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, precum și echipajele medicale.

Cadou înainte de 8 Martie, șoferiță prinsă beată la volan în Timișoara, cu aproape 1 mg/l alcool în aerul expirat

În cele trei autoturisme implicate în accident se aflau patru persoane. Două dintre acestea au primit îngrijiri medicale la locul intervenției din partea echipajelor sosite la fața locului.

Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Trei mașini s-au ciocnit în Timișoara. Un adult a ajuns la spital, iar un minor a tras doar o sperietură zdravănă. VIDEO

Accident la Timișoara. Motociclist lovit de o șoferiță cu BMW pe bulevardul Cetății. VIDEO

Share This Article
Redacția Pagina de Timiș este echipa editorială a publicației Pagina de Timiș. Articolele semnate de redacție sunt realizate pe baza informațiilor oficiale, comunicatelor instituțiilor publice, documentării editoriale și verificării din surse publice.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns