Alertă de dezinformare! ANCOM avertizează asupra unei rețele de site-uri clonă cu indicii de implicare rusească

4 Min Read
Foto: ANCOM

ANCOM emite avertismente cu privire la site-uri clonate care propagă dezinformări. Sunt indicii de implicare rusească

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a emis astăzi o avertizare oficială privind existența și activitatea unei rețele extinse de site-uri clonă („Doppelganger”) care imită fidel imaginea unor pagini oficiale aparținând instituțiilor publice și unor publicații mass-media de referință din România.

Conform investigațiilor realizate în cooperare cu mai multe instituții ale statului, aceste site-uri false copiază identitatea vizuală și structura unor platforme precum Guvernul României, Ministerul Sănătății, TVR 1, DIGI24, Hotnews, Adevărul, Libertatea, fiind utilizate pentru diseminarea unor informații înșelătoare pe teme sociale, politice, economice și de sănătate. Scopul acestor activități este inducerea în eroare a populației și influențarea percepțiilor publice într-o direcție negativă față de instituțiile statului.

„Aceste acțiuni de influențare nu vizează promovarea unor entități specifice, ci amplificarea la nivelul mentalului colectiv a unor nemulțumiri sociale, economice și politice cu scopul polarizării societății și scăderii încrederii populației în autoritățile publice, limitând în acest mod capacitatea de reacție a statului, respectiv influențarea deciziilor la nivel național.” – transmite ANCOM.

Mecanismele prin care se operează

Potrivit comunicatului, campania este complexă și bine coordonată, utilizând tactici sofisticate precum exploatarea algoritmilor rețelelor sociale, crearea de conținut generat prin inteligență artificială, construcția de narațiuni subliminale și difuzarea de reclame personalizate care vizează audiențe vulnerabile din punct de vedere emoțional.

În paralel, rețeaua desfășoară activități de micro-profilare a utilizatorilor, cu scopul de a calibra mesajele transmise și de a identifica eficient grupurile vulnerabile la influență. Aceleași infrastructuri sunt folosite și pentru crearea de pagini și conturi false pe rețelele sociale, care creează conținut coordonat pentru a stimula reacții emoționale în lanț.

Un element-cheie al mecanismului constă în utilizarea unor reclame malițioase, difuzate prin platforme publicitare de tip „native ads”. Aceste reclame apar pe site-uri locale cu trafic ridicat, multe dintre ele cunoscute pentru stilul „clickbait” și redirecționează utilizatorii către site-urile clonă. Conform ANCOM, unele dintre aceste companii au fost anterior asociate cu operațiuni informaționale legate de Federația Rusă.

Mai mult, pe paginile clonă apar reclame atât în limba română, cât și într-o altă limbă străină, promovând conținut similar, prin conturi fictive și rețele paralele, într-un efort de susținere și extindere a ecosistemului de dezinformare.

ANCOM precizează că autoritățile publice colaborează cu furnizorii de internet și cu platformele socială vizate pentru a bloca accesul la aceste site-uri și pentru a dezactiva infrastructura tehnologică din spatele operațiunii. Investigațiile sunt în desfășurare, fiind urmărită identificarea și tragerea la răspundere a entităților implicate.

În acest context, autoritățile recomandă populației să acceseze paginile oficiale ale instituțiilor publice direct, prin adresele web corecte. Trebuie evitată accesarea linkurilor primite prin mesaje suspicioase sau reclame online.

Implicații pentru securitatea națională și a procesului electoral

Situația semnalată are implicații majore pentru securitatea națională a României și pentru integritatea procesului electoral din România, având în vedere alegerile de duminică.

În fața acestui pericol, este esențial ca cetățenii să fie conștienți de miza momentului și de riscurile asociate informării din surse nesigure. Este recomandat să verificați întotdeauna veridicitatea informațiilor, să consultați surse oficiale. Rămâneți vigilenți și asertivi în fața mesajelor care pot manipula emoțional sau care incită la neîncredere.

Niciun comentariu

Lasă un răspuns