Peste jumătate dintre victimele traficului de persoane identificate într-un singur an sunt copii. În Timiș începe o campanie amplă care încearcă să prevină tragediile înainte să se întâmple
Exploatarea sexuală a minorilor devine o problemă tot mai gravă în România, iar mediul online este, de multe ori, locul în care începe racolarea victimelor. Rețelele sociale, aplicațiile de mesagerie și promisiunile false sunt folosite frecvent pentru a atrage adolescenți în situații periculoase.
Datele oficiale arată amploarea fenomenului. În 2024, autoritățile au identificat 600 de victime ale traficului de persoane în România. Dintre acestea, 449 de cazuri au fost de exploatare sexuală, iar peste jumătate dintre victime au fost minori. În total, 332 de copii au fost identificați printre victime, iar 258 erau fete exploatate sexual.
Pe fondul creșterii numărului de cazuri, în Timiș a fost lansată o campanie de amploare pentru prevenirea exploatării sexuale a minorilor. Inițiativa „Violența sexuală: prevenire, protecție, sprijin”, derulată de Asociația LOGS – Grup de Inițiative Sociale cu sprijinul Ministerului Francez de Afaceri Externe, vizează informarea tinerilor și sprijinirea victimelor.
Citește și: Spectacol caritabil „Speranță pentru Bogdan”, la Timișoara. Artiști cunoscuți urcă pe scenă pentru a sprijini lupta unui adolescent cu cancerul
Programul este coordonat de Ambasada Franței în România și realizat în parteneriat cu Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane și mai multe organizații neguvernamentale, cu sprijinul local al DGASPC Timiș.
Proiectul urmărește creșterea gradului de informare în rândul tinerilor cu privire la riscurile exploatării sexuale și ale traficului de persoane. În același timp, inițiativa include formarea polițiștilor și magistraților pentru o abordare mai eficientă a acestor cazuri și oferirea de sprijin psihologic, medical și juridic victimelor.
Campania de informare va începe în 15 martie și va include materiale video și grafice distribuite online, care ar putea ajunge la cel puțin 150.000 de tineri. În paralel, vor avea loc activități în școli și centre de plasament din județul Timiș, precum ateliere educaționale și sesiuni de informare despre siguranța în mediul online.
Specialiștii atrag atenția că prevenția și informarea sunt esențiale pentru a reduce numărul victimelor și pentru a proteja tinerii de capcanele din mediul digital.
