Candidații Alianței PSD-PNL au început campania electorală. Simonis și Robu au lipit primii afișele electorale

3 Min Read

Candidații alianței PSD-PNL, Alfred Simonis, candidat la funcția de președinte al CJ Timiș și Nicolae Robu, candidat pentru funcția de primar al Timișoarei si-au dat întâlnire în Piața Operei, înainte de miezul nopții

Candidații alianței PSD-PNL, flancați de sute de susținători, au lipit primele afișe electorale pe panourile special amenajate, în aplauzele celor prezenți.

,,Am intrat în campania electorală pentru alegerile europarlamentare și alegerile locale din 9 Iunie 2024. După cum știm cu toții, ne prezentăm la aceste alegeri în alianța, noi, cele mai mari și puternice partide ale României, PNL și PSD. Puternice, prin numărul susținătorilor noștri și desigur, partide care guvernează deja cu succes România, de mai bine de doi ani. Eu vreau să îi asigur pe stimații concitadini că ne prezentăm hotărâți să fim loiali intereselor orașului nostru, intereselor lor, ai cetățenilor ai acestui minunat oraș. Știm ce trebuie făcut, pentru ca Timișoara să iasă din declinul pe care îl cunoaște de aproape patru ani, să fie din nou ce a fost și chiar mai mult decât atât. Adică din nou orașul florilor, un oraș cu locuri de muncă stabile, bine plătite, un oraș sigur, un oraș cu o agenda culturală frumoasă, elevată, un oraș în care să îți fie drag să trăiești” a declarat Nicolae Robu.

Imediat după ce a lipit afișul electoral cu candidatura sa pentru funcția de președinte al CJ Timș, Alfred Simonis, a făcut apel la o campanie corectă și demnă pentru Timișoara și întreg județul Timiș.

,,Privim cu emoție dar și cu încredere această campanie electorală. Iată, la kilometrul zero al Timișoarei, începem acesta campanie electorală care se va finaliza pe șapte Iunie, astfel încât pe nouă Iunie să avem alegerile europarlamentare și locale. Îndemnăm competitorii electorali la o campanie decentă, la o campanie demnă de spiritul acestui oraș. Deși au fost excese în ultimele zile sperăm să depășim cu toții acele momente și să aducem o campanie curată așa cum stă bine Timișoarei. Ne propunem ca împreună cu domnul Nicolae Robu, candidatul alianței PNL-PSD la primăria Municipiului Timișoarei, să ștergem afrontul adus mândrei acestui oraș și județ prin lipsa de investiții, prin lipsa de implicare a Guvernului în raport cu Timișoara și cu Timișul. Am reușit în acești doi ani și jumătate, în actuala formulă de guvernare, să schimbăm acest lucru și împreună cu domnul Nicolae Robu vom continua să aducem investiții majore în infrastructura de toate tipurile atât în Timișoara cat și în județul Timiș”a declarat Alfred Simonis, candidatul la funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș.

Du-te înapoi

Mesajul tău a fost trimis

Avertizare
Avertizare
Avertizare
Avertizare

Avertizare.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns