Consiliul Județean Timiș a lansat licitația pentru cel mai ambițios proiect de infrastructură cicloturistică din România
Proiectul este finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu un buget total de aproape 190 de milioane de lei. Acesta prevede construirea a peste 530 de kilometri de piste de biciclete. Lucrarea va fi împărțită pe loturi pentru eficientizarea execuției.
„Lucrarea, fiind una de mare amploare, a fost împărțită în șapte loturi și prevede, pe lângă realizarea pistelor, pasarele, poduri noi, reabilitarea unor alte poduri existente, precum și marcaje ale traseelor cicloturistice”, a transmis Alfred Simonis.
Investiția face parte din programul european Eurovelo 13, care leagă Vestul de Estul Europei printr-o rețea de piste de biciclete.
„Cei 530 de kilometri care se vor realiza în Timiș sunt parte a unui proiect amplu, de 1700 de kilometri de piste care vor fi făcute în județele Arad, Caraș-Severin și Hunedoara”, a mai precizat președintele CJ Timiș.
Odată finalizat proiectul, Timișul va beneficia de cele mai bune condiții pentru cicloturism. Pistele de biciclete vor străbate Timișul de la Cenad, Moravița sau Lunga până în Țara Făgetului.