Clinica de Psihiatrie a Spitalului Județean ar putea fi mutată din condiții improprii, într-un „castel”. CJ Timiș ar plăti până la 2,8 milioane de euro pentru imobil

2 Min Read
Foto: TravelRo.ro

Clinica de Psihiatrie a Spitalului Județean ar putea fi mutată într-o nouă clădire, după ani de funcționare în condiții jalnice și costuri ridicate de chirie

Consiliul Județean Timiș este dispus să plătească până la 2,8 milioane de euro pentru achiziționarea Hotelului Castel Royal din Moșnița Nouă, cu scopul de a muta acolo Clinica de Psihiatrie a Spitalului Județean, aflată în prezent pe strada Barbu Văcărescu din Timișoara.

Clădirea actuală, improprie și insalubră, este închiriată pentru suma de 10.000 de euro lunar, ceea ce accentuează presiunea pentru găsirea unei soluții permanente.

Actuala clădire în care funcționează clinica, de pe Barbu Văcărescu, cartierul Iosefin. Foto: GoogleMaps

În ședința de miercuri, consilierii județeni au aprobat formarea unei comisii de negociere care va purta discuții directe cu proprietarii hotelului. Achiziția urmează s-ar realiza fără licitație, dacă se ajunge la un acord privind prețul între administrația județeană și proprietarul imobilului.

„Încă din primele zile ale mandatului am încercat să identificăm soluții pentru a muta Clinica de Psihiatrie într-un spațiu adecvat, decent, așa cum ar trebui să fie orice spital în secolul acesta. (…) Știu că există tentația de a fi lăsați la urmă, dar e boala secolului, să știți. Și trebuie tratați, indiferent de patologie, toți oamenii, egal”, a spus Alfred Simonis, Președintele CJ Timiș.

Simonis a precizat că, în cazul unei înțelegeri favorabile privind prețul, administrația județeană va demara procesul de dotare și amenajare a clădirii în vederea mutării pacienților.

Niciun comentariu

Lasă un răspuns