Timișoara simplifică regulile pentru comerțul stradal. Din 2026 comercianții vor avea nevoie de un singur aviz anual
Primăria Municipiului Timișoara propune un nou Regulament privind desfășurarea activităților comerciale în spațiile publice ale orașului. Măsura ar avea ca efect mai puțină birocrație și condiții echitabile pentru toți operatorii economici.
Documentul a fost elaborat în urma consultărilor cu reprezentanții mediului de afaceri local și urmează să fie supus votului în Consiliul Local, pentru a intra în vigoare la 1 ianuarie 2026.
„În ultimii ani am lucrat constant pentru a face relația dintre Primărie și comercianți mai simplă și mai clară. Comercianții contribuie la dinamismul Timișoarei, iar noi continuăm să îmbunătățim procedurile pentru a limita birocrația și pentru a asigura condițiile egale pentru toți operatorii. Faptul că vor avea nevoie de un singur aviz anual pentru a participa la evenimente reprezintă o simplificare reală. Credem în această relație de parteneriat și în soluții care fac viața mai ușoară celor care muncesc corect”, a declarat viceprimarul Paula Romocean.
Aviz unic anual
Cea mai importantă modificare vizează autorizarea comercianților care participă la evenimente publice. În locul avizelor multiple, emise separat pentru fiecare manifestare, noul Regulament introduce un aviz unic anual. Acesta se va elibera pe baza unei cereri depuse la Primărie până la 31 decembrie a fiecărui an sau până la expirarea unuia dintre documentele justificative (precum contractul de comodat, de închiriere sau ITP-ul). În lipsa unui document actualizat, avizul va fi anulat automat.
Participarea la evenimente va fi condiționată de existența unui aviz general emis organizatorilor. Astfel, avizele comercianților vor fi valabile doar împreună cu cel al evenimentului respectiv.
Pentru a evita situațiile de concurență neloială, municipalitatea introduce obligativitatea plății în avans a taxelor aferente activităților comerciale, odată cu depunerea cererii. Dovada plății va fi parte obligatorie a documentației transmise către Primărie.
Regulamentul mai stabilește că, în cazul în care un agent economic primește trei dispoziții de suspendare a acordului sau avizului într-un singur an, administrația locală își rezervă dreptul de a refuza emiterea unui nou acord de funcționare.
Documentul aduce și clarificări privind comerțul mobil
În parcuri și zone pietonale vor fi permise triciclete, biciclete și cargobike-uri pentru vânzarea de flori, ziare, dulciuri, suveniruri sau băuturi nealcoolice, în baza unui aviz de la Comisia de Circulație. Totodată, pentru vânzarea florilor va fi necesar certificatul de producător.
Procedura de reautorizare este, de asemenea, simplificată. Comercianții vor trebui să depună cererea de reautorizare, acordul din perioada precedentă, dovada achitării taxelor, documentele actualizate și o declarație pe propria răspundere privind menținerea condițiilor inițiale.
Proiectul complet al Hotărârii de Consiliu Local poate fi consultat aici.