Cazul tragediei petrecute la creșa neautorizată din Timișoara ia proporții cutremurătoare, după ce au ieșit la iveală noi informații din anchetă
Potrivit declarațiilor educatoarei reținute, aceasta și-ar fi dat seama că lipsesc doi copii atunci când angajatele au încercat să-i readucă pe cei mici înăuntru.
Atunci a urmat momentul de groază, o fetiță de doar un an și câteva luni a fost găsită plângând în fața porții, iar un băiețel a fost descoperit înecat într-un iaz ornamental din curte.
Surse din anchetă spun că a fost nevoie de minute bune până când personalul a realizat dispariția celor doi, iar neglijența putea duce la o dublă tragedie. Din fericire, micuța a fost salvată la timp, însă băiețelul nu a mai putut fi resuscitat.
Educatoarea aflată în grija copiilor a fost reținută și dusă în arestul IPJ Hunedoara. Procurorii iau în calcul solicitarea unui mandat de arestare preventivă sub acuzația de ucidere din culpă.