Daniel David recunoaște că a luat „măsuri nepopulare”. Ministrul le sugerase studenților să caute joburi part-time, deși acesta nu a avut niciodată unul în perioada studenției
Ministrul Educației, Daniel David, susține că fondul pentru bursele studenților din anul universitar 2025–2026 va fi mai mare decât cel din 2022–2023. Oficialul a explicat că măsurile de reducere aplicate în prezent sunt temporare și speră ca situația să revină cât mai curând la nivelul din ultimii ani.
„În cazul studenților, cred că trebuie să revenim la fondul de burse pe care l-am avut (…). Fondul de burse pe care o să-l avem în anul 2025–2026 va fi mai mare decât fondul de burse în 2022–2023”, a declarat Daniel David în direct la Antena 3.
Întrebat de ce a redus fondul pentru burse și nu a lăsat o astfel de decizie succesorilor săi, ministrul a admis că regretă adoptarea unei „măsuri nepopulare”.
„Din păcate, nu avem banii pentru a acoperi bursele în logica respectivă (n.r. din anii anteriori), nu-i avem”, a explicat acesta, precizând că de-a lungul carierei sale a avut, de regulă, sprijinul studenților pentru măsurile adoptate.
Deși spune că măsura este una de moment, declarațiile sale din ultimele zile au alimentat și mai mult nemulțumirea studenților
La Timișoara, în cadrul unei dezbateri cu mediul universitar, ministrul le-a recomandat tinerilor să facă presiuni asupra rectoratelor pentru sprijin financiar, să caute joburi part-time sau să se implice în proiecte europene din care pot obține venituri suplimentare.
Sugestiile au fost întâmpinate cu revoltă de organizațiile studențești, care acuză lipsa de responsabilitate a statului.
„Un ministru al Educației ar trebui să ne trimită la învățat, nu la muncă”, au transmis reprezentanții studenților la momentul respectiv.
În ceea ce privește elevii, Daniel David a subliniat că bursele sociale, destinate copiilor din medii defavorizate, au fost protejate.