Utilajele lucrează nonstop pe străzile Timișoarei. Șoferii se plâng de drumuri înzăpezite

3 Min Read

Intervențiile continuă zi și noapte, dar șoferii reclamă drumuri înzăpezite și condiții dificile de circulație

Timișoara se confruntă în continuare cu probleme în trafic, după ninsorile din ultimele zile. Utilajele de deszăpezire acționează pe străzile orașului de aproximativ 36 de ore, însă circulația rămâne îngreunată în mai multe zone.

Primarul Dominic Fritz a transmis că peste 200 de angajați sunt mobilizați pentru curățarea celor aproximativ 1.300 de străzi din municipiu, inclusiv pe timpul nopții. Edilul a precizat că a fost pe teren la ora 1 noaptea pentru a discuta cu șoferii utilajelor și a cerut conducătorilor auto să circule cu prudență.

„De 36 de ore, utilajele sunt pe străzile Timișoarei. Avem 1.300 de străzi și este noapte, ora 1, și m-am dus să-i salut pe șoferi. Vreau să le mulțumesc celor peste 200 de oameni care sunt angrenați în acest efort”, a declarat Dominic Fritz.

Primăria Municipiului Timișoara susține că echipele au intervenit și pe parcursul nopții, în condiții dificile, iar acțiunile de deszăpezire continuă.

În ciuda acestor eforturi, numeroși șoferi reclamă drumuri înzăpezite și trafic blocat, mai ales pe străzile secundare și în cartierele periferice. Autoritățile estimează că, după oprirea ninsorii, vor mai fi necesare câteva ore pentru degajarea principalelor artere.

Comandamentul de iarnă și mobilizarea echipelor

Primarul Dominic Fritz a convocat în această dimineață comandamentul de iarnă pentru coordonarea măsurilor de deszăpezire, după ninsorile abundente care au depus un strat de aproximativ 16 cm. Aproape 350 de angajați și 20 de utilaje ale operatorilor SaluT, STPT, Horticultura, SDM, Aquatim, Colterm, RETIM, Bariera și Rogera sunt mobilizați pentru operațiunile de deszăpezire.

În ultimele 12 ore, echipele municipalității au degajat peste 80 de tone de material antiderapant pe drumurile din Timișoara, pe circa 800 de kilometri de traseu, etapizat cu prioritate pe bulevarde, accese în oraș și poduri. Intervențiile vizează și stațiile de transport public, parcurile și accesul la instituții publice. Zăpada rezultată va fi colectată și transportată în 8 locații.

Municipalitatea reamintește că deszăpezirea trotuarelor din dreptul locuințelor și spațiilor comerciale revine proprietarilor, conform prevederilor legale, pentru siguranța pietonilor. Autoritățile rămân mobilizate, deoarece prognoza meteo indică noi ninsori și temperaturi foarte scăzute care pot favoriza ghețușul.

Sesizările privind problemele de deszăpezire pot fi făcute non-stop la dispeceratul SaluT, la numerele de telefon 0356.880.333 și 0775.568.771.

VIDEO | Ninsorile dau peste cap drumurile din vest. Traficul este paralizat, iar utilajele nu fac față

Niciun comentariu

Lasă un răspuns