Incendiul, posibil cauzat de un scurtcircuit electric, a distrus complet autoturismul; din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Sâmbătă dimineața, un autoturism Mercedes a fost distrus complet de flăcări în cartierul Militari din Lugoj. Incidentul a avut loc la scurt timp după ce proprietarul mașinii a pornit la drum, la doar o sută de metri de locuința sa, când a observat că din vehicul începe să iasă fum.
Martorii au declarat pentru LugojInfo.ro că șoferul a reușit să se îndepărteze în siguranță, iar în câteva minute, autoturismul a fost cuprins de flăcări. Din cauza intensității incendiului, intervenția imediată a fost imposibilă, astfel că martorii au așteptat sosirea echipajelor de pompieri. Poliția Locală Lugoj a izolat zona pentru a asigura siguranța celor din apropiere.
Pompierii au reușit să stingă incendiul rapid, dar autoturismul a fost complet distrus. Potrivit primelor concluzii, cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit la instalația electrică sau o defecțiune la sistemul de alimentare cu combustibil.
Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, doar cu pagube materiale.
Sursa video: Lugojinfo.ro