Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a vorbit despre o serie de investiții importante în infrastructura medicală a județului, în cadrul unei conferințe de presă susținute alături de Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete
Simonis a menționat că se află în derulare mai multe proiecte, printre care construcția unui centru pentru tratarea minorilor dependenți de droguri, realizarea unui centru de recuperare medicală la Lovrin, pe fonduri europene, precum și mutarea pacienților de la actuala Clinică de Psihiatrie de pe strada Văcărescu în noua clădire achiziționată de CJ Timiș în Moșnița.
„Avem în lucru un centru de tratare a minorilor dependenți de adicții, în general copiii minori dependenți de droguri. Am început construcția acestui centru și avem mai nevoie de sprijinul Ministerului Sănătății după ce acesta va fi finalizat pentru a fi funcțional. Lucrăm la Lovrin la un centru de recuperare, ortopedie și traumatologie pe fonduri europene, pe fonduri transfrontaliere. Am achiziționat o clădire în care vom începe imediat, împreună cu Ministerul Sănătății, lucrările pentru a transfera pacienții de la Spitalul de Psihiatrie de pe Văcărescu, din acel ghetou practic, în care astăzi sunt pacienții care au probleme psihice”, a declarat președintele CJ Timiș.
Totodată, a fost semnat un parteneriat cu Spitalul Județean pentru reabilitarea energetică și renovarea clădirii Casa Austria.
„Avem un proiect și azi am semnat parteneriatul cu Spitalul Județean pentru a reabilita energetic și a renova Casa Austria, această perlă a Spitalului Județean care a devenit și o „cenușăreasă” în acest moment. Dacă acum 10 ani era cea mai frumoasă clădire, astăzi, după ce am terminat maternitatea, am reabilitat energetic și acolo e un proiect despre care domnul ministru vă poate detalia, Spitalul Județean; după ce Centrul pentru Mare Arși va fi finalizat, va rămâne practic cea mai neîngrijită clădire și deja avem un parteneriat și începem un proiect pentru a face și aici investițiile”, a precizat Simonis.
Președintele CJ Timiș a subliniat necesitatea dotării Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” cu aparatură medicală modernă, chiar dacă unitatea ține de Primăria Timișoara
„Domnule Ministru, înainte de a vorbi despre proiectul de suflet, despre Institutul Oncologic, vreau să vă spun că am rămas datori. Am rămas datori cu echipamentele și aparatura medicală la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”. Chiar dacă ține de Municipiul Timișoara, de Primărie, ne dorim cu toții foarte mult, suntem timișoreni și cred că e foarte important să dotăm și Spitalul Municipal, secția de copii, Spitalul „Louis Țurcanu” cu aparatură pentru a trata copiii, micuții din Timișoara, Timiș și din întreaga țară atunci când au nevoie de aceste tratamente”, a adăugat Simonis.
Alfred Simonis a subliniat faptul că Timișul, deși a ratat în trecut finanțarea pentru Spitalul Regional, va beneficia acum de „primul spital regional din România”, ca urmare a investițiilor derulate în ultimii ani.
„Județele care contribuie semnificativ la bugetul de stat trebuie să primească înapoi investiții pe măsură. Timișul recuperează astăzi ceea ce i s-a refuzat ani la rând”, a conchis Simonis.
Citește: Restricții de circulație în Timișoara pentru lucrări de infrastructură și un eveniment sportiv