Marilen Pirtea, numit consilier onorific al premierului Bolojan, în educație și cercetare

1 Min Read

Potrivit deciziei primului ministru publicată în Monitorul Oficial, Marilen Pirtea va activa în această calitate fără remunerație

Marilen Pirtea este președintele interimar al PNL Timiș, deputat în Parlamentul României și rector al Universității de Vest din Timișoara. Acesta a fost numit de premierul Ilie Bolojan în calitatea de consilier onorific în domeniul educației și cercetării. Pentru această funcție, Marilen Pirtea nu va fi renumerat.

Tot astăzi, Pirtea a lăudat direcția reformistă a Guvernului Bolojan, în contextul adoptării Ordonanței de urgență privind reducerea și plafonarea sporurilor din sectorul public.

„1,35 miliarde lei este cuantumul economiei care se va realiza prin scăderea și limitarea sporurilor acordate până acum personalului plătit din fonduri publice. Sunt sute de mii de salariați pentru care se vor aplica prevederile Ordonanței de urgență aprobată de Guvern în sedința de astăzi.

Nu va fi simplu, toate aceste limitări și scăderi pot avea și consecințe negative, dincolo de economiile realizate. Sindicatele avertizează, pe bună dreptate, că pot fi ieșiri semnificative din sistemul public de sănătate sau educație, dar poate fi anticipată și scăderea consumului”, a declarat Pirtea.

Citește: Ilie Bolojan: Bursele elevilor costă „aproape un miliard de euro”. Studenții și elevii vor continua protestele

Niciun comentariu

Lasă un răspuns