Maternitatea Odobescu se redeschide într-o clădire modernă din zona Blașcovici. Primii bebeluși vor veni pe lume chiar mâine în noua locație
După o perioadă îndelungată de incertitudine, Maternitatea Odobescu a Spitalului Municipal Timișoara se redeschide oficial începând de mâine. Unitatea medicală a fost mutată într-o clădire complet reabilitată, situată pe strada Franyo Zoltan nr. 6, în cartierul Blașcovici.
Mâine vor veni pe lume și primii bebeluși în noua unitate medicală. Clădirea oferă condiții net superioare față de cele din vechiul imobil, devenit impropriu actului medical din cauza riscurilor de siguranță structurală.
„Noua maternitate înseamnă peste 100 de paturi, secții de Obstetrică și Neonatologie, complet dotate, o secție ATI adaptată cerințelor actuale, saloane mamă – copil, săli de naștere moderne. Au fost realizate și adaptări tehnice, în special pentru a putea integra o secție ATI. Toate acestea au necesitat timp și efort coordonat. Dar dincolo de cifre și echipamente, vorbim despre un loc în care mii de vieți vor începe, într-un spital curat, adaptat la cerințele medicale actuale și sigur”, a transmis Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei.
Clădirea a fost echipată cu infrastructură medicală de ultimă generație, incluzând blocuri operator complet utilate, o unitate de transfuzie sanguină și 102 paturi distribuite în saloane moderne. În plus, accesul ambulanțelor este optimizat printr-o intrare dedicată. Transportul pacienților pe targă va fi facilitat de un lift special amenajat. Nu lipsesc nici spațiile administrative necesare pentru desfășurarea activității în condiții optime.
Decizia de mutare a fost luată în urma identificării unor probleme majore de siguranță la fosta locație, situată pe Bulevardul 16 Decembrie 1989, unde clădirea era învechită și vulnerabilă din punct de vedere structural.
