Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Timiș trage un semnal de alarmă în urma valului de incendii de vegetație uscată și miriște care a afectat puternic județul în prima jumătate a lunii iulie
Potrivit autorităților, în doar câteva săptămâni s-au înregistrat peste 100 de astfel de incendii, care au distrus aproximativ 450 de hectare de teren.
Cea mai gravă situație a fost înregistrată în localitățile Otelec, Gherman, Toager și Vălcani, acolo unde flăcările au cuprins lanuri de grâu și orz, afectând peste 200 de hectare de culturi agricole. În paralel, pompierii au fost solicitați să intervină și la incendii de deșeuri, în condițiile în care temperaturile ridicate și uscăciunea accentuată favorizează extinderea rapidă a focarelor.
ISU Timiș avertizează că utilizarea neglijentă a focului deschis în apropierea zonelor uscate, dar și simpla aruncare a unei țigări nestinse, pot declanșa incendii cu efecte devastatoare pentru terenurile agricole și siguranța comunităților locale.
„Facem apel către cetățeni să manifeste prudență în utilizarea focului deschis în zonele cu uscăciune avansată ori în perioadele caniculare. De asemenea, resturile de la țigară pot genera incendii. NU le aruncați la întâmplare!”, transmit reprezentanții ISU.
Autoritățile avertizează că arderea miriștilor, turbăriilor, litierei pădurii, stufului, tufărișurilor sau a altor forme de vegetație ierboasă este strict interzisă prin lege. Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenție și poate fi sancționată cu amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoane fizice și între 50.000 și 100.000 de lei pentru persoane juridice. Sancțiunile sunt aplicate de Garda Națională de Mediu.