Amenzi de peste 465.000 de lei pentru localuri și terase care au funcționat fără acord sau cu nerespectarea autorizațiilor
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au intensificat, în ultimele șase luni, verificările la societățile comerciale din municipiu pentru a controla modul în care acestea respectă legislația privind funcționarea, avizele necesare și utilizarea domeniului public.
În urma controalelor, au fost constatate 483 de nereguli și aplicate tot atâtea sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 465.700 lei.
Cele mai frecvente abateri au vizat lipsa acordului sau avizului de funcționare emis de Primăria Timișoara, nerespectarea mențiunilor din autorizații, dar și expunerea neautorizată de produse pe fațade, vitrine sau diverse suporturi improvizate.
Un număr semnificativ de firme au fost sancționate pentru încălcarea prevederilor OG 99/2000, care permite desfășurarea de activități comerciale doar de către comercianți autorizați.

În timpul sezonului estival, au fost constatate și numeroase nereguli la terase, în special lipsa acordului de comerț pentru amplasarea acestora, utilizarea de mobilier necorespunzător sau extinderea peste suprafața autorizată.
Un local din Piața Traian nr. 2 a fost amendat de două ori cu un total de 3.500 lei pentru funcționarea unei terase fără acord și obligat să elibereze domeniul public.
Un restaurant de pe Aleea Studenților nr. 9 a primit trei sancțiuni în valoare de 5.500 lei, după ce a funcționat mai întâi fără acord pentru terasă. Ulterior a extins suprafața mai mult decât era prevăzut în acte.
O altă societate, de pe Str. Rozelor nr. 16, a fost amendată cu 2.900 lei. Aceasta a funcționat cu o terasă și ulterior cu o rulotă, ambele fără acord.
De asemenea, un local de pe Str. Aurelianus nr. 19 a fost sancționat cu 6.000 lei, conform Legii 8/1996, pentru difuzarea de muzică ambientală fără autorizația emisă de Uniunea Producătorilor de Fonograme din România.
Poliția Locală Timișoara transmite că acțiunile de verificare pe linie comercială vor continua și în perioada următoare.
Citește: Acțiune de amploare a polițiștilor în zona Plopi-Kuncz din Timișoara. Multiple sancțiuni aplicate