Lucrările la noua platformă de încărcare pentru autobuzele electrice din zona Dâmbovița au ajuns la un stadiu fizic de 70%. Finalizarea lor este programată pentru această toamnă
Platforma va deservi flota electrică a Societății de Transport Public Timișoara (STPT). Aceasta va include 44 de stații de încărcare lentă și 4 stații de încărcare rapidă.
„Investim nu doar în mijloace de transport noi, ci și în ceea ce le face funcționale zi de zi. Avem o flotă electrică în continuă extindere, astfel că asigurăm și infrastructura suport pentru ca autobuzele să fie încărcate rapid și constant. Pas cu pas, punem la punct un sistem care să fie predictibil, nepoluant și mai confortabil pentru timișoreni prin achiziții de mijloace de transport moderne, noi linii de tramvai sau amenajarea de benzi de preselecție”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.
Până în prezent, constructorul a turnat fundațiile și piloții pentru structura metalică, iar rețeaua pentru apa pluvială a fost finalizată. În perioada următoare, urmează execuția platformei propriu-zise, montarea celor două copertine, instalarea panourilor fotovoltaice și finalizarea instalației electrice.
Copertinele vor proteja autobuzele atât în timpul încărcării, cât și pe durata staționării dintre curse, indiferent de condițiile meteorologice. În paralel, Primăria Timișoara amenajează drumurile de incintă și un post de transformare, pentru a asigura alimentarea eficientă a tuturor stațiilor electrice.

Valoarea totală a investiției este de aproximativ 28 de milioane de lei, TVA inclus, finanțarea provenind integral din bugetul local.
Timișoara a investit semnificativ în ultimii ani în modernizarea flotei de transport public: 40 de tramvaie și 44 de autobuze electrice au fost deja achiziționate. Până la finalul anului vor fi livrate și 33 de troleibuze.
În plus, municipiul a obținut finanțare europeană pentru alte 30 de autobuze electrice prin PNRR 2020–2026 și pentru încă 10 tramvaie, 10 troleibuze și 20 de autobuze electrice prin Programul Regional Vest 2021–2027.