Primele imagini cu atacatorul din Graz: A ucis zece tineri și s-a sinucis. Un adolescent de 14 ani, printre victime

3 Min Read

Tragedie în Austria. Un tânăr de doar 21 de ani a deschis focul marți într-un liceu din Graz, omorând zece persoane și rănind grav alte unsprezece, înainte de a-și lua viața

Autorul masacrului, identificat drept Arthur A., locuia împreună cu mama sa într-un cartier din apropierea orașului Graz. Tatăl său este de origine armeană. Primele imagini apărute cu atacatorul îl arată ca pe un adolescent obișnuit – părul căzut pe frunte, chip subțire, o pisică mică în brațe într-una din fotografii. Cu greu de imaginat că acest tânăr avea să comită una dintre cele mai sângeroase tragedii recente din Austria.

Cu puțin timp înainte de atac, Arthur a trimis un mesaj video mamei sale în care își cerea iertare: „Iartă-mă pentru ceea ce urmează să fac. Mulțumesc pentru grija ta.” Mama a vizionat clipul la 24 de minute după ce fusese trimis – prea târziu. Masacrul deja avusese loc, iar autorul era mort.

Victime tinere, o întreagă generație șocată

Cel mai tânăr dintre cei uciși avea doar 14 ani. Ceilalți nouă adolescenți erau cu toții între 15 și 17 ani. Printre victime se numără și o profesoară de 59 de ani.

Avea permis de deținere a armelor, dar nu și drept de a le purta

Deși Arthur deținea o carte de arme, aceasta îi permitea doar deținerea și transportul neîncărcat al armelor în recipiente sigilate – nu și folosirea lor în public. Conform autorităților, atacatorul a folosit un pistol și o pușcă de vânătoare în atac.

Starea răniților și reacția națională

Conform clinicii universitare LKH din Graz, șase răniți se află încă sub supraveghere medicală. Patru dintre ei sunt în secția de terapie intensivă, dar toți sunt acum în stare stabilă.

Miercuri, întreaga Austrie a ținut un moment de reculegere la ora 10:00. Bisericile au tras clopotele în semn de doliu, iar la Catedrala Sf. Ștefan din Viena a fost auzită „Halbpummerin”, clopotul simbol al durerii naționale.

Citește: Doi dintre elevii răniți în atacul din Austria sunt români. Unul dintre ei se află în stare critică

Niciun comentariu

Lasă un răspuns