Din zonă de tranzit în centru plin de viață. Peste 15 milioane de euro investite pentru regenerarea Iosefinului
Primăria Timișoara a lansat prima licitație din 2026 pentru transformarea zonei Mocioni/Sinaia/Küttel, un colț emblematic al cartierului Iosefin, într-un spațiu urban vibrant și deschis comunității.
Primarul Dominic Fritz a subliniat că proiectul va transforma o zonă de tranzit într-un centru plin de viață, cu spații publice moderne și atractive pentru timișoreni. Investiția beneficiază de finanțare mixtă, cu fonduri europene de peste 9 milioane de euro și contribuția municipalității de peste 5,5 milioane de euro.
„Începem anul cu o veste excelentă pentru Timișoara: zona Mocioni/Sinaia/Küttel va redeveni un punct de atracție al cartierului Iosefin”, a afirmat Fritz.
În Piața Mocioni va fi amenajată și o fântână arteziană la nivelul solului, cu jocuri de apă și lumină, în jurul căreia vor fi amplasate bănci circulare din beton armat, placate cu dale de granit și șezut metalic. În plus, proiectul prevede refacerea carosabilului și reorganizarea circulației pentru a crește siguranța tuturor participanților la trafic, inclusiv prin montarea de semafoare și indicatoare pentru șoferi, pietoni și bicicliști. Vor fi amenajate 68 de locuri de parcare, dintre care 10 pentru taxi și 4 pentru persoane cu dizabilități.
Zona de intervenție include Bulevardul 16 Decembrie 1989 – tronsonul între Splaiul Tudor Vladimirescu (parțial) și Piața Mocioni, Piața Sfânta Maria, Piața Mocioni și intrările pe străzile adiacente – Gheorghe Doja, Miron Costin, Timotei Cipariu, Nedelcu Zugrav, Moților, Ady Endre, Emanoil Gojdu, Laurian August Treboniu și Ion Eliade Rădulescu (parțial).
Proiectul „Regenerare urbană – Zona Piața Mocioni” beneficiază de o finanțare de peste 38 de milioane de lei din fonduri nerambursabile prin Programul Regional Vest 2021-2027. Municipalitatea contribuie cu peste 28 de milioane de lei. Durata estimativă a lucrărilor este de 3 ani.
Firmele interesate găsesc detalii în sistemul electronic de achiziții.