A fost finalizată documentația pentru obținerea de noi fonduri europene pentru regenerarea Pieței Mocioni (Küttel)
Primăria Municipiului Timișoara face un nou pas în programul de regenerare urbană a cartierelor istorice și supune aprobării Consiliului Local proiectul pentru Piața Mocioni (Küttel). Documentația tehnico-economică, faza Proiect Tehnic, urmează să fie votată în ședința legislativului local.
Investiția are ca obiectiv creșterea atractivității zonei prin îmbunătățirea conectivității transportului public, extinderea suprafețelor verzi și valorificarea clădirilor de patrimoniu deja reabilitate sau aflate în proces de reabilitare.
„E o investiție pentru care ne bazăm pe atragerea de fonduri europene. Ambiția e să transformăm Iosefinul într-un cartier plin de viață, care își valorifică patrimoniul. Piața Mocioni, Piața Maria și 11 străzi adiacente vor deveni un spațiu unitar, gândit pentru oameni – cu mai mult verde, zone de agrement, un amfiteatru pentru comunitate și locuri sigure pentru copii. Facem loc pietonilor, bicicliștilor și transportului public. Corelăm această investiție cu lucrările la Inelul 4 Vest – pasajul și podul de la Solventul – care vor prelua o parte semnificativă din traficul ce astăzi sufocă zona”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Proiectul prevede modernizarea a peste 26.000 de metri pătrați și dublarea suprafeței verzi existente. Trotuarele vor fi lărgite, vor fi amenajate piste sigure pentru bicicliști, benzi dedicate pentru transportul public, iar parcările vor fi reorganizate.
Intervențiile vizează Bulevardul 16 Decembrie 1989, între Splaiul Tudor Vladimirescu și Piața Mocioni, Piața Sfânta Maria, Piața Mocioni, precum și intrările pe străzile adiacente: Gheorghe Doja, Miron Costin, Timotei Cipariu, Zugrav Nedelcu, Moților, Ady Endre, Emanoil Gojdu, August Treboniu Laurian și Ion Heliade Rădulescu.
Valoarea totală a investiției este estimată la 73,6 milioane lei (TVA inclus), iar finanțarea urmează să fie asigurată din fonduri europene. Proiectul de hotărâre poate fi consultat pe site-ul Primăriei Timișoara, la adresa: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/.
Citește: Proiect transfrontalier România-Serbia pentru reducerea poluării aerului