Nicușor Dan a depus jurământul de învestire în fața Parlamentului și, implicit, a cetățenilor. Ce provocări îl așteaptă pe noul Președinte?
Ceremonia de învestire a Președintelui avut loc luni, la Palatul Parlamentului începând cu ora 12:00. Nicușor Dan a rostit în fața legislativului și a invitaților jurământul de învestire, cu mâna pe Constituție și pe Biblie.
„Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”

Ulterior, Președintele a rostit un discurs de 12 minute, primul susținut în deplinătatea funcției.
„Dragi români, vă mulțumesc pentru dezbaterea impresionantă pe care ați avut-o în ultimele săptămâni. Indiferent de cauza pe care ați susținut-o”, și-a început Președintele discursul.
Președintele învestit în funcție a continuat intrând direct în problemele stringente de pe umerii statului român. Și, implicit, problemele prin care va trebui să navigheze de mâine împreună cu celelalte instituții.
„Statul român are nevoie de o schimbare fundamentală, bineînțeles, în limitele statului de drept. (…) Și vă asigur că voi fi un președinte deschis la vocea societății și partener cu societatea.
Pe termen scurt, România are o problemă, problema deficitului. Pe scurt, statul român cheltuiește prea mult față de ce-și poate permite”, a continuat Nicușor Dan.”
La plecarea de la Parlament, Nicușor Dan a declarat că „este în interesul național un guvern cu o majoritate parlamentară”, conform HotNews.
La 13:30, Președintele a fost așteptat la Cotroceni, pentru a prelua oficial mandatul de la Ilie Bolojan, care a asigurat interimatul după demisia fostului Președinte Klaus Iohannis
Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan, a lipsit de la ceremonie. Aceasta a stat acasă cu fiul lor cel mic, fiind bolnav. Fiica celor doi, Aheea, a fost prezentă, venind la Parlament direct de la școală.