La Timişoara a început plata taxelor şi impozitelor locale, iar în prima zi, aproape 6.000 de persoane s-au grăbit să scape de această grijă.
Comparativ cu anul trecut, atunci când 38% dintre contribuabili au preferat modalitatea online, de această dată, procentul a ajuns la 45%. Cei mai mulţi însă, aleg în continuare, plata la ghişeele Direcţiei Fiscale sau ale Poştei.
În Timişoara sunt 227.903 persoane fizice şi 27.574 persoane juridice care trebuie să îşi achite dările către bugetul local. Cei care plătesc integral sumele datorate, până pe data de 31 martie, beneficiază de o reducere de 10%. În acest an, taxele şi impozitele locale sunt mai mari cu 13,8%, faţă de 2023, fiind indexate cu rata inflaţiei,
“Cotele de impozitare aplicate în 2024 nu se majorează, fiind stabilite la același nivel încă din 2018. Grila de impozitare este ajustată anual cu rata inflației calculată de Institutul Național de Statistică și se aplică la fel în toată țara. Rata inflației este de 13,8% și acesta este procentul pe care timișorenii îl vor avea de plătit în plus, comparativ cu anul trecut”, transmite Primăria Timişoara.