Administratorii asociațiilor de proprietari din Timișoara „dispar” cu sumele încasate de la locatari. Unii dintre ei sunt sinceri și recunosc nestingheriți pe ce cheltuie banii
Administratorul special al Colterm, Cristian Amza, a atras atenția, în cadrul unei ședințe a Colegiului Prefectural, asupra unor probleme tot mai frecvente în rândul asociațiilor de proprietari din Timișoara.
„Aș vrea să profit de prezența reprezentanților IPJ în această adunare, cât și de faptul că această întâlnire este relativ mediatizată și reflectată în media locală. Și aș vrea să vă spun că avem din ce în ce mai multe cazuri în care asociații de proprietari, clienți de-ai noșterii, află cu relativă mare surprindere că administratorilor sau președinților de asociații au cam dispărut cu banii. Este o situație pe care noi o monitorizăm atent și constant și care cumva a început să ia proporții destul de mari în ultimul an”, a declarat Amza în cadrul ședinței.
Acesta a explicat ulterior faptul că asemenea situații există de ani de zile. În ultima perioasă însă, fenomenul s-a amplificat. Explicațiile administratorilor în cauză sunt de-a dreptul „fascinante”.
„Cam în fiecare an avem undeva sub 10 pe an, cam așa. 5, 6, 7 pe an. Asociații din astea care, într-o formă sau alta, ne dăm noi seama că ar fi ceva putred de acolo. Anul ăsta însă, septembrie și primele 2-3 săptămâni din octombrie, sunt vreo 10-15. De asta am și făcut referința în Colegiul Prefectural. (…) Explicațiile sunt diverse și unele mai puerile decât altele: n-am știut ce am făcut cu ei, i-am pierdut, i-am rătăcit. Unii oameni sunt sinceri, adică: am cumpărat mașină la copil, am o iubită tânără, am jucat la păcănele, am dat bani cu camătă și n-am mai luat banii înapoi”, a precizat Cristian Amza, pentru Pagina de Timiș.
Colterm sesizează asociațiile de proprietari de la care nu încasează banii la termen și acționează pentru o recuperare accelerată a banilor. De multe ori, asociațiile „sunt în plop”, neștiind despre neplata facturilor către Colterm.
„Până la urmă, nu pentru noi e un prejudiciu neapărat ăsta. Prejudiciul este pentru asociația de locatari. Pentru că noi ne sesizăm că nu încasăm banii la termen, notificăm asociația… avem, să-i spunem o recuperare accelerată a banilor, și asociația vine și zice „Măi, noi suntem cam în plop, noi nu știam că nu avem aceste sume de bani plăsite către voi”. Și atunci noi executăm asociația, sau îi facem o șalonare în funcție de cum putem și noi și cum pot și ei, și ne recuperăm banii”, a adăugat Amza.
Problemele ar putea fi rezolvate destul de simplu, apreciază administratorul Colterm. Pornind de la un cont al asociației până la un banal grup de Whatsapp care ar facilita comunicarea și transparența.
„Ei mai departe, asociația în sine, membrii, prea puțini ajung la poliție să facă o sesizare. Pe principiul „paza bună trece primejdia rea”. Ceea ce le recomand eu, e o acțiune în doi pași. Foarte simplă. Unu, cont bancar pe Asociație, și banii rămân în contul bancar al Asociației, nu în pușculița administratorului. Nici nu e ok să fie chestia asta așa. Și doi: facturile de utilități, și aici nu e vorba doar de Colterm. Colterm, Aquatim, tot ce înseamnă facturi pe asociație, trebuie postate pe grupul asociației, că toți avem pe asociație un grup de Whatsapp sau ceva, și acolo se vede dacă e sold. Că noi punem, și noi și alte companii, punem valoare factură curentă, să zic o mie de lei, respectiv sold 15.000. Apoi ar trebui să te prinzi, că dacă factura curentă e 1 milion și pe sold 15.000, undeva e o problemă”, a conchis Cristian Amza.