După ani de întârzieri și o finanțare guvernamentală pierdută, Turnul de Apă din Iosefin se apropie, în sfârșit, de finalizarea lucrărilor de reabilitare și reconversie
Primarul Dominic Fritz a anunțat că schelele montate pe Turnul de Apă au început să fie demontate, iar testele pentru iluminatul arhitectural urmează să înceapă în zilele următoare. Liftul a fost deja montat, iar în interior fostele rezervoare de apă au fost transformate în spații vizitabile, cu noi niveluri și amenajări.
„A fost un drum lung, dar suntem tot mai aproape. […] Este un proiect îndrăzneț care a avut multe provocări: un spațiu industrial de patrimoniu, vechi de 100 de ani, prinde o viață nouă ca loc pentru cultură și comunitate”, a declarat primarul Timișoarei.
Turnul va găzdui un spațiu expozițional în interiorul unuia dintre rezervoare și un punct de belvedere situat la 45 de metri înălțime, de unde vizitatorii vor putea admira panorama cartierului Iosefin și a canalului Bega.
Proiectul a cunoscut un traseu sinuos. Deși inițial fusese obținută o finanțare de 2 milioane de euro de la Ministerul Culturii, încă din vremea administrației Robu, aceasta a fost pierdută pe parcurs. Astfel, investiția este în prezent susținută din bugetul local al Primăriei Timișoara.
Clădirea, nefolosită timp de decenii, va fi în cele din urmă readusă în circuitul urban și va deveni un nou reper cultural pentru unul dintre cele mai valoroase cartiere istorice ale orașului.
Citește: Aur și argint pentru sportivii din Timiș la Campionatul Mondial de Karate!