VIDEO | Mafia aurului, prinsă în vestul țării! Biroul șefului adjunct al IPJ Timiș, percheziționat de DIICOT

5 Min Read

Procurorii DIICOT Caraș-Severin și polițiștii de la Crimă Organizată au efectuat 58 de percheziții în județele Timiș și Arad, vizând o grupare de peste 30 de membri, condusă de un cetățean străin, acuzată de contrabandă, spălare de bani și coruperea unor funcționari publici

În această după-amiază, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș-Severin, împreună cu polițiști ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, au desfășurat o amplă operațiune pe raza județelor Timiș și Arad, punând în aplicare 58 de mandate de percheziție domiciliară.

Ancheta vizează o grupare de criminalitate organizată, formată din peste 30 de membri, specializată în contrabandă cu bijuterii din metale prețioase introduse ilegal în România din Turcia. O parte dintre acestea erau contrafăcute, purtând mărci identice sau similare celor originale.

Bijuteriile erau comercializate prin societăți comerciale controlate de rețea, fără evidențiere în acte și fără plata taxelor către stat. Pentru spălarea banilor, suspecții au recurs la tranzacții fictive, creditări nejustificate și achiziții de imobile pe numele unor persoane de încredere.

Cercetările arată că structura rețelei era una ierarhică, de tip piramidal, cu cinci paliere, incluzând lideri, angajați, foști și actuali funcționari publici, dar și persoane din instituții de control, financiar-bancare și ordine publică.

Surse judiciare indică faptul că unii polițiști activi din IPJ Timiș ar fi transmis informații confidențiale despre controalele planificate, în schimbul bijuteriilor din aur sau petrecerilor plătite de liderul grupării.

Totodată, ancheta a scos la iveală că gruparea își extinsese activitatea și la contrabandă cu haine, încălțăminte și parfumuri contrafăcute, introduse în țară prin evitarea controlului vamal.

În paralel, sunt puse în executare peste 30 de mandate de aducere, suspecții urmând a fi audiați la sediul DIICOT Caraș-Severin.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor din mai multe structuri BCCO și jandarmeriei din Caraș-Severin, Timiș și Arad.

UPDATE: Șefi din poliția Timiș, ridicați de DIICOT

Potrivit unor surse judiciare, procurorii DIICOT Caraș-Severin au descins la mai multe adrese din județele Timiș și Arad, vizând persoane suspectate de implicare în activitatea grupării de criminalitate organizată.

Printre cei care ar fi fost ridicați pentru audieri s-ar afla Mihaela Ianăș, șefa Serviciului Județean Anticorupție Timiș, Cosmin Stănciulescu, ofițer de poliție și șef de birou în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE), Florin Bolbos, șef adjunct al IPJ Timiș, precum și foști angajați ai Serviciului Rutier Timiș.

Anchetatorii susțin că aceștia ar fi oferit informații confidențiale din interiorul structurilor de poliție, avertizând membrii rețelei despre controalele planificate sau anchetele în desfășurare, în schimbul unor bijuterii din aur ori alte beneficii materiale.

În centrul dosarului se află Wadah Ghazal Hamwi, un cetățean străin, considerat de procurori liderul grupării. Acesta este suspectat că, pe parcursul anului 2024, ar fi introdus în România cantități importante de aur și bijuterii provenite din Turcia, o parte dintre acestea fiind contrafăcute și inscripționate cu mărci identice sau similare cu cele originale.

Sursă foto: Facebook / Wadah Ghazal Hamwi

În cadrul operațiunii de astăzi, anchetatorii au efectuat percheziții la mai multe magazine de bijuterii din Timișoara, deținute de cetățeanul străin, de unde au fost ridicate documente contabile, registre de gestiune și înscrisuri ce urmează a fi analizate pentru stabilirea circuitului real al mărfurilor și al fluxurilor financiare.

Surse apropiate anchetei afirmă că liderul rețelei avea relații solide în mediul comercial și legături directe cu funcționari din instituții publice, fapt care i-ar fi permis să-și protejeze afacerile ilegale și să evite controalele efective.

În prezent, persoanele ridicate sunt audiate la sediul DIICOT Caraș-Severin, urmând ca procurorii să decidă, la finalul audierilor, măsurile preventive care se impun în cauză.

Citește: VIDEO | Descinderi în Timiș! Rețea care se dădea drept SRI, destructurată de DIICOT

Niciun comentariu

Lasă un răspuns