„105 pentru Poli”, o aniversare care unește oameni, valori și generații

4 Min Read

Peste o mie de participanți au celebrat, prin mișcare, 105 ani de spirit al Politehnicii timișorene

Universitatea Politehnica Timișoara a demonstrat încă o dată că spiritul său nu înseamnă doar educație și performanță, ci și comunitate, energie și bucuria de a fi împreună. Vineri, 24 octombrie 2025, pe stadionul „Știința”, s-a desfășurat o nouă ediție a evenimentului „105 pentru Poli”, o sărbătoare a mișcării și a tradiției, devenită deja un simbol al Politehnicii timișorene.

Peste o mie de participanți, cadre didactice, studenți, angajați, absolvenți, parteneri și prieteni ai universității – au alergat cot la cot, într-o atmosferă de bucurie și emoție, pentru a celebra cei 105 ani de existență ai Universității Politehnica Timișoara. Pe pista stadionului s-au adunat 105 tururi de alergare, câte unul pentru fiecare an de istorie, fiecare condus de un lider de cursă care a purtat cu mândrie steagul UPT, simbolul unității și al spiritului academic.

Evenimentul a reunit toate facultățile, ligile studențești, departamentele și reprezentanții comunității Alumni UPT, într-o demonstrație vie de solidaritate și apartenență. „105 pentru Poli” nu a fost doar o cursă, ci o lecție de comunitate, în care diferențele au dispărut, iar dorința de a celebra împreună spiritul Politehnicii a fost mai puternică decât orice competiție.

Un moment special a fost „turul 106”, simbolul viitorului. După cele 105 ture dedicate istoriei, comunitatea Politehnicii a pornit într-un ultim tur plin de semnificație: o promisiune pentru anii ce vin, un angajament că valorile Politehnicii vor continua să inspire și să crească. Alergătorii au fost însoțiți de mașina de Formula Student a echipei UPT Racing Team, într-un spectacol plin de energie și culoare, completat de un fundal spectaculos realizat de colegii de la Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului – un final „incendiar”, în care tradiția s-a împletit cu inovația.

Un final spectaculos, între trecut și viitor

Evenimentul a fost organizat de Universitatea Politehnica Timișoara, în parteneriat cu Asociația sportivă Alergotura, și s-a desfășurat în preajma competiției Timișoara City Marathon powered by UPT, la care s-au înscris aproape 1.600 de alergători din întreaga țară.

Spiritul Politehnicii timișorene se reflectă nu doar în performanțele academice, ci și în grija pentru formarea completă a tinerilor – a minții, a corpului și a caracterului. O convingere exprimată chiar în motto-ul UPT: „Nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domnește într-însa.”

Universitatea Politehnica Timișoara, cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul României, a fost înființată la 11 noiembrie 1920, prin Decret Regal semnat de Regele Ferdinand. De atunci, peste 140.000 de absolvenți au dus renumele Politehnicii timișorene în întreaga lume. Cu 10 facultăți și aproximativ 13.500 de studenți, UPT rămâne un pilon al educației și cercetării românești, conectat totodată la marile inițiative europene.

Dimensiunea internațională a universității este consolidată prin participarea în consorțiul european E³UDRES² – Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, un proiect susținut de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. Prin această inițiativă, UPT contribuie activ la dezvoltarea regiunilor inteligente și sustenabile din Europa, prin educație inovatoare, cercetare aplicată și cooperare între universități de top.

Citește: Restricții de circulație în Timișoara, duminică, pentru „Timișoara City Marathon”

Niciun comentariu

Lasă un răspuns