Temperaturi extreme înregistrate în această dimineață, cu minime istorice în mai multe localități din Banat și Crișana
Un val de frig a adus în această dimineață temperaturi extreme în vestul României, transformând Banatul și Crișana în adevăratul „pol al frigului” din țară. Localități cunoscute pentru ierni mai blânde au înregistrat valori termice deosebit de scăzute, comparabile cu cele din zonele montane.
Cea mai mică temperatură a fost măsurată la Banloc, unde mercurul din termometre a coborât până la -19 grade Celsius. Timișoara, Arad și Chișineu-Criș au înregistrat -17 grade, în timp ce Sânnicolau Mare, Jimbolia și Obârșia Lotrului au ajuns la -15 grade.
Gerul a pus stăpânire și pe alte orașe din regiune: Lugoj și Caransebeș -14 grade, Vărădia de Mureș -13 grade, Oradea -12 grade și Reșița -11 grade.
Ger extrem în vestul și centrul țării. Temperaturile vor coborî până la -15°C
