Magistrații Tribunalul Timiș au dispus arestarea preventivă pe numele a 5 pakistanezi, suspecți de uciderea afganului de 22 de ani
Oamenii legii au studiat cu atenție camerele de supraveghere cu ajutorul cărora au descoperit că trei bărbați din grupul de pakistanezi l-au înjunghiat pe afgan. De altfel, în timpul altercației unul dintre aceștia a fost la rândul său rănit la picior. La fața locului au fost găsite două cuțite, unul cu urme de sânge și celălalt abandonat în tufișurile de pe marginea drumului.
Potrivit legiștilor, pe corpul victimei au fost descoperite 18 lovituri de cuțit, 4 dintre ele fiind aplicate în zone vitale. Imediat după crimă, agresorii s-au făcut nevăzuți. Surse din rândul anchetei susțin că aceștia au apelat la o firmă de ridesharing care i-a scos din oraș, pe calea Lugojului, destinația București.
Suspecții în cazul crimei unui afgan, au ajuns în fața procurorilor
În încercarea de a-i identifica și prinde pe agresori, polițiștii IPJ Timiș au folosit toate mijloacele din dotare. Unul dintre autorii principali au fost identificați cu ajutorul localizării semnalului de la telefonul mobil.
Cei 5 migranți au contestat măsura arestului pentru 30 de zile. Cu toții au fost duși în arestul IPJ Timiș.
,,În data de 31.01.2024, în jurul orei 2218, un martor a apelat SNUAU 112, sesizând faptul că pe str. Căprioarei, la intersecția cu str. Tigrului din mun. Timișoara, se află o persoană căzută pe marginea drumului și pare că în apropierea sa se observă urme de sânge.
Organele de poliție s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate de martor se confirmă.
Deplasându-se la fața locului, organele de poliție au găsit pe partea carosabilă o persoană de sex masculin decedată, prezentând pe suprafața corpului mai multe plăgi înjunghiate.Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment a rezultat faptul că un număr de 5 cetățeni pakistanezi au săvârșit în coautorat infracțiunea de omor asupra unui cetățean afgan, constând în aceea că în data de 31.01.2024, în jurul orei 2208, în timp ce se aflau pe str. Căprioarei din mun. Timișoara, jud. Timiș, în urma unui conflict spontan, au agresat fizic victima de sex masculin, aplicându-i lovituri cu cuțite, cu picioarele, precum și cu un obiect contondent (o țeavă metalică), provocându-i victimei mai multe leziuni traumatice, care au condus la decesul acesteia în aceeași dată și în același loc.
Efectuându-se verificări în vederea identificării autorilor faptei, organele de poliție au depistat în cursul serii de 01.02.2024, pe raza mun. București, un grup de 6 cetățeni pakistanezi, existând suspiciuni rezonabile că printre aceștia se regăsesc autorii faptei cercetate.
Totodată, a rezultat bănuiala rezonabilă că aceștia intenționau să părăsească în mod fraudulos teritoriul României, încercând să se sustragă urmăririi penale.
Astfel, s-a procedat la ridicarea acestora, fiind conduși în cursul nopții de 01/02.02.2024 la sediul organelor judiciare din mun. Timișoara.
În urma audierilor efectuate de procurorul de caz, sprijinit de organele de cercetare penală, în cursul zilei de 02.02.2024 s-a dispus luarea măsurii preventive a reținerii pe o perioadă de 24 de ore față de 5 cetățeni pakistanezi, sub aspectul săvârșirii de către aceștia a infracțiunii de omor, prev. de art. 188 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a C. pen.
În aceeași dată, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și a formulat propunere de arestare preventivă față de cei 5 inculpați, fiind sesizat în acest sens judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș.
În urma soluționării propunerii, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus luarea măsurii arestului preventiv față de toți inculpații pe o perioadă de 30 de zile” se arată în comunicatul emis de Parchetul de pe lângă tribunalul Timiș.