Tânăr de 25 de ani prins beat la volanul unui tractor neînmatriculat, fără permis, între Cladova și Ierșnic
Polițiștii Orașului Făget și ai Secției 10 Poliție Rurală Făget au reținut un tânăr, de 25 de ani, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni rutiere. Acesta a fost depistat pe DC97, între Cladova și Ierșnic, conducând un tractor fără permis și fără înmatriculare.
Testarea cu etilotest a arătat o alcoolemie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, la spital, i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei exacte.
„La data de 29 ianuarie a.c., polițiștii Orașului Făget, împreună cu polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Făget au reținut un tânăr, de 25 de ani, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni rutiere.
În fapt, la data de 29 ianuarie a.c., polițiștii Orașului Făget și ai Secției 10 Poliție Rurală Făget, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe DC97, între localitățile Cladova și Ierșnic, un tractor, condus de un tânăr, de 25 de ani.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat faptul că tânărul nu deține permis de conducere, pentru nicio categorie de autovehicule, tractorul nefiind înmatriculat sau înregistrat în circulație.
Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, transmite IPJ Timiș.
În urma verificărilor, s-a constatat că tânărul nu deține permis pentru nicio categorie de vehicule. În baza probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat, fără permis și sub influența alcoolului.
A trecut pe roșu și a provocat un accident. Pasagera acestuia a ajuns direct pe patul de spital