Polițist erou, chiar de ziua fiului său

2 Min Read

Daniel, un polițist din Timișoara, a salvat viața unui bărbat căzut la pământ în timp ce își ducea copilul la școală

În această dimineață, Daniel polițist la Biroul de Investigații Criminale din Timișoara,  a demonstrat un curaj și o prezență de spirit remarcabile. În timp ce își ducea copilul la școală, a observat un bărbat care a căzut brusc la pământ. Fără să stea pe gânduri, Daniel a început manevrele de resuscitare. După ce a constatat că bărbatul nu mai respiră, a cerut ajutorul celor din jur pentru a apela serviciul de urgență 112.

Resuscitarea realizată de Daniel a dat roade, reușind să readucă victima la viață. Însă, înainte de sosirea echipajului medical, bărbatul a avut un alt episod de pierdere a cunoștinței. Daniel a intervenit din nou, efectuând manevre de resuscitare până când victima și-a revenit, fiind ulterior preluată de echipajul medical.

„După toată această situație, mi-am dat seama cu adevărat ce s-a întâmplat și dacă nu aș fi urmat cursurile de prim-ajutor nu aș fi știut ce să fac într-o astfel de situație. De la persoanele care s-au strâns în jurul nostru am aflat că bărbatul tocmai și-a dus copilul la școală. Sunt împăcat sufletește să știu că am ajutat un tată care va fi bucuros să-și revadă copilul.”, le-a relatat Daniel colegilor.


Niciun comentariu

Lasă un răspuns