Avertisment dur pentru CJ Timiș. Dr. Alexandru Rogobete: „Vă puteți lăuda cu NIMICUL pe care l-ați făcut pentru sistemul medical din Timiș!”

5 Min Read

Avertisment dur privind maternitatea Bega din Timișoara. Conducerea spitalului explică imposibilitatea desfășurării activității medicale din cauza lucrărilor neîncheiate.

Avertisment dur. După ce Consiliul Județean Timiș, a anunțat cu surle și trâmbițe faptul că noua maternitate a Spitalului Clinic Județean de Urgență, din Timișoara, este pregătită să primească pacienți, conducerea unității sanitare a luat atitudine și a explicat că acest lucru este imposibil.

,,Clădirea preluată de SCJUPBT de la Consiliul Județean Timiș nu a fost finalizată în totalitate, motiv pentru care în momentul de față în clădire se mai efectuează lucrări, fapt care nu a permis mutarea și instalarea echipamentelor medicale.

Din acest considerent, activitatea medicală nu se poate desfășura în cadrul clădirii respective, întrucât poate fi afectată grav siguranța pacienților și a actului medical.

Pentru finalizarea în termen a clădirii și recepția conform prevederilor proiectului, la finalul anului trecut, conducerea SCJUPBT, cu acordul Ministerului Sănătății, a făcut demersuri importante pentru finalizarea construcției, predată incomplet de către Consiliul Județean Timiș, pentru a evita compromiterea proiectului și pierderea finanțării” transmite conducerea SCJUPBT.

Deranjat de politizarea acestei investiții, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Dr. Alexandru Rogobete, avertizează că nu va permite ca o investiție atât de necesară pentru sistemul medical din partea de vest a țării să fie folosită ca unealtă electorală.

,,Astăzi este despre noua clădire a maternității din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgența din Timișoara și despre incompetență și despre încă actualul Președinte CJ Timiș. În general sunt diplomat, nu de meserie, ce-i drept, dar sunt și spun așa:

Consiliul Județean Timiș, încă condus de aceeași persoană care nu a investit nimic concret în Spitalul Județean din Timișoara în ultimii ani, în plină campanie electorală aruncă cu aceleași vorbe goale către oameni care au schimbat sisteme și viețile multora în bine.

În grabă și cu multe peripeții venite dintr-o mare plină de incompetență, această clădire goală, ce a se vrea unitate sanitară, a fost predată, nefinalizată de către CJ Timiș, către Spitalul Județean din Timișoara, în ideea că poate acoperă cineva greșelile și lipsa de profesionalism din spatele poveștii.

Să spun altfel, domnul, încă Presedinte la CJ Timiș, a predat o clădire goală, nefinalizată, fără utilități medicale și fără echipamente medicale instalate către Spitalul Județean din Timișoara și acum plânge de unul singur pe Facebook că cineva îl blochează.

Să spun mai direct, domnul a predat către Spital ceva ce nu se poate deschide înainte de alegerile din 9 iunie, unde încă speră că îl mai alege cineva, și asta îl supără tare de tot … că n-are cu ce să se laude!

Păi domnule, încă Președinte, eu zic să te lauzi cu nimicul pe care l-ai făcut pentru sistemul medical din Timiș. Sau vrei să îți aduc eu aminte? De exemplu:
– cum Ministerul Sănătății a băgat în Spitalul Județean din Timisoara peste 120 de milioane de euro în ultimii doi ani, fără măcar ca tu să știi ?
– cum doar și numai din cauza ta, Spitalul Judetean a pierdut fonduri europene de peste 10 milioane de euro? Da da…fondurile alea pentru care alergam eu cu cei în care arunci tu acum cu mizerie.
– cum nu ai plătit un leuț pentru cheltuielile indirecte (energie, apă, căldura etc) pentru acest spital?
– cum de exemplu, nu ai nicio contribuție la Centrul de Arși Grav care se construiește în curtea ta?

Mă opresc aici și mai spun atât:
Nu acceptăm să forțăm tăieri de panglici din raționamente electorale!

Vă puteți în schimb lăuda cu NIMICUL pe care l-ați făcut pentru sistemul medical din Timiș! a postat în mediul online, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Dr. Alexandru Rogobete.


VĂ RECOMANDĂM ȘI:

Agentul Valer Kovacs, cercetat de IGPR pentru încălcarea Statutului Polițistului

Niciun comentariu

Lasă un răspuns