UPDATE: Cei doi șoferi au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale și investigații de specialitate.
Accident violent pe autostrada A1, în județul Timiș. Un TIR și o mașină s-au izbit puternic, iar în urma impactului, ambii șoferi au avut nevoie de îngrijiri medicale. Lovitura a fost atât de puternică, încât mașina s-a răsucit și a fost proiectată în parapet, pe care l-a rupt. Camionul a rupt și el parapetul și a ajuns în șanțul de pe marginea autostrăzii, răsturnat pe o parte.
Mașina a fost serios avariată, atât în față, cât și în spate, iar bucăți din caroserie au fost împrăștiate pe șosea. În urma impactului, aceasta a rămas pe marginea drumului, lângă parapetul distrus.
Șoferii care au văzut cele întâmplate au sunat de urgență la 112. La fața locului au ajuns echipajele medicale și polițiștii. Cei doi șoferi au primit îngrijiri medicale.
În urma accidentului, traficul în zonă este îngreunat, iar circulația ar urma să fie reluată în condiții normale în jurul orei 14:00.
Polițiștii urmează să stabilească exact cum s-a produs accidentul și cine se face vinovat de producerea acestuia.
„Miercuri, 21.10.2026, în jurul orei 10:15, am fost solicitați să intervenim pentru asigurarea măsurilor PSI și prim ajutor în urma unui accident rutier produs pe A1 km 435 (sens de mers spre Lugoj).
La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Făget cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, precum și două ambulanțe SAJ.
În accidentul rutier sunt implicate un autoturism și un autotren în care se aflau doar conducătorii auto.
Cele două victime primesc îngrijiri medicale la fața locului, în stare conștientă și cooperantă”, transmit reprezentanții ISU Timiș.











