O autoutilitară și un camion încărcat cu pietriș au fost implicate într-un accident rutier grav. Șoferul autoutilitarei a fost salvat de pompieri și transportat la spital în stare conștientă.
Un accident rutier a avut loc pe autostrada A1, la kilometrul 470, în apropierea localității Topolovățu Mare. În incident au fost implicate o autoutilitară și un camion încărcat cu pietriș, în care se aflau doar șoferii. La fața locului au intervenit prompt o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare și un echipaj format din șase pompieri ai Detașamentului Lugoj.
În urma impactului, șoferul autoutilitarei a rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale vehiculului. Echipajul de descarcerare a reușit extragerea acestuia în siguranță. Victima a fost găsită conștientă și cooperantă, fiind predată echipajului medical aflat la fața locului.

Șoferul camionului nu a necesitat îngrijiri medicale.
„Din primele cercetări, se pare că accidentul s-a produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers. Polițiștii efectuează verificări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii evenimentului rutier. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Timiș.
Traficul în zonă a fost temporar restricționat pe banda de urgență și banda 1, pentru a permite intervenția echipajelor. Circulația a fost reluată în condiții normale în jurul orei 11:30.