Momente dramatice în această dimineață, în Recaș, după un accident în care au fost implicate două mașini. Unul dintre șoferi a rămas încarcerat, fiind găsit în stare de inconștiență. În ciuda eforturilor echipajelor de intervenție, bărbatul nu a mai putut fi salvat și a fost declarat decedat.
Accidentul s-a produs în jurul orei 11:40, pe DN 6, în localitatea Recaș, unde două autoturisme s-au ciocnit. În fiecare dintre mașini se afla doar șoferul.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii cu o autospecială de descarcerare și două ambulanțe.
Șoferul rămas încarcerat a fost scos din mașină de echipajele de descarcerare, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața și au declarat decesul. Celălalt șofer a fost evaluat la fața locului, dar a refuzat transportul la spital.
Potrivit polițiștilor, un bărbat de 75 de ani conducea un autoturism pe DN 6, dinspre Lugoj spre Timișoara, iar la kilometrul 529 ar fi pătruns pe sensul opus de mers și s-a ciocnit frontal cu o mașină condusă de un bărbat de 51 de ani.
În urma impactului, bărbatul de 75 de ani și-a pierdut viața. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.










