Doi răniți în urma unui accident, la Margina. Motocicleta pe care se aflau s-a izbit de un autoturism

Denisa Crintea - reporter Pagina de Timiș
Denisa Crintea
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe...
2 Min Read
Accident grav la Margina: Două persoane aflate pe o motocicletă au fost rănite după impactul cu un autoturism.

S-a dat alarma în această dimineață, în jurul orei 08:10, la ieșirea din Margina, după ce o motocicletă pe care se aflau două persoane s-a izbit violent de o mașină. Șoferii care au văzut accidentul au oprit și au sunat imediat la 112 pentru a cere ajutor.

Motociclistul, un bărbat de 55 de ani, mergea dinspre Margina spre Coșava, împreună cu o femeie de 39 de ani. La un moment dat, acesta nu ar mai fi reușit să evite mașina care circula în fața sa și a lovit-o din spate. La volan se afla un bărbat de 33 de ani.

În urma impactului, motociclistul și pasagera sa au fost răniți. La fața locului au ajuns de urgență pompierii, polițiștii, echipajele medicale și un echipaj de descarcerare. Cele două victime au fost transportate la spital, fiind conștiente și cooperante.

Traficul în zonă se desfășoară cu dificultate.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

„Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a condus o motocicletă pe DN 68A, dinspre Margina înspre Coșava, iar la un moment dat a intrat în coliziune față-spate cu un autoturism care circula în fața sa, condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani.

În urma impactului, motociclistul și pasagera aflată pe motocicletă, o femeie în vârstă de 39 de ani, au fost răniți și transportați la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe informare corectă și relevantă.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns