Planul Roșu de Intervenție activat în județul Hunedoara din cauza unui accident rutier grav. Cinci victime
Planul roșu activat în județul Hunedoara. Un grav accident rutier a avut loc astăzi în localitatea Șoimuș, pe Drumul Național 76, implicând două autoturisme. Din cauza numărului mare de persoane implicate, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor operative.
La fața locului au fost mobilizate imediat o autospecială de stingere, o unitate de descarcerare, o autospecială de transport victime multiple și trei ambulanțe SMURD. În sprijinul echipajelor de intervenție, au fost trimise și trei ambulanțe aparținând serviciului județean de ambulanță.
Potrivit informațiilor preliminare, în accident au fost implicate opt persoane. Din nefericire, cinci dintre acestea au suferit răni: patru adulți și un minor. Toate cele cinci victime au fost transportate de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din Deva. Dintre acestea, trei – două femei și copilul – se află într-o stare mai gravă.
Pentru a asigura o intervenție rapidă și eficientă, două elicoptere SMURD au fost direcționate spre zona accidentului. Un elicopter a fost trimis de la Caransebeș, iar cel de-al doilea, care se întorcea de la o altă misiune, a venit din Târgu Mureș. În acest moment, elicopterul SMURD de la Caransebeș este în așteptare și, în funcție de evaluările medicale de la UPU Deva, va transporta victima aflată în cea mai gravă stare la Timișoara.
UPDATE: În urma deciziei medicilor de la UPU Deva, elicopterul SMURD, aflat la locul accidentului auto de la Șoimuș, a preluat și efectuează transportul la spital, la Timișoara, pentru o fetiță în vârstă de 5 ani, rănită în urma coliziunii dintre cele două autoturisme.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: