Clipe de panică la Săcălaz, după un accident violent în care au fost implicate trei mașini. În urma impactului, cinci persoane au fost rănite. Printre victime se află și un bebeluș de numai 9 luni. În zonă au fost mobilizate de urgență mai multe echipaje de salvare, iar răniții au fost preluați de medici și transportați la spital.
Oamenii care au văzut cele întâmplate au sunat imediat la 112. La fața locului au ajuns pompierii, echipajele medicale și polițiștii, iar zona a fost împânzită de salvatori.
Primele cercetări arată că accidentul s-ar fi produs după ce un șofer de 59 de ani a ieșit din parcarea unei societăți comerciale și a virat la stânga. În acel moment, mașina sa s-a izbit de un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, care circula regulamentar. Lovitura a fost atât de puternică încât cea de-a doua mașină a fost proiectată într-un alt autoturism, parcat în afara șoselei.
În mașina bărbatului de 36 de ani se aflau și două femei, de 29 și 31 de ani, împreună cu bebelușul de 9 luni. Copilul, cele două femei și ambii șoferi au fost răniți și au fost preluați de echipajele medicale.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Pe durata intervenției, traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate.
„Un bărbat, de 59 de ani, a condus un autoturism, iar la ieșirea din parcarea unei societăți comerciale pe DN 59A, ar fi efectuat virajul la stânga intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 36 de ani, dinspre localitatea Săcălaz către municipiul Timișoara. Ulterior, autoturismul condus de bărbatul de 36 de ani, a fost proiectat într-un autoturism parcat în afara părții carosabile.
În urma impactului au rezultat cinci victime, respectiv șoferul de 59 de ani, șoferul de 36 de ani, precum și două femei, de 29 și 31 ani, și un minor de 9 luni, pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 36 de ani. Cu toții au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.










