Clipe de panică, în această după-amiază, în localitatea Săcămaș, din Hunedoara. O mașină în care se aflau un bărbat și fiul său a părăsit șoseaua și a ajuns în șanț. Din primele informații, bărbatul în vârstă de 53 de ani ar fi pierdut controlul mașinii. Impactul a fost puternic, iar autoturismul a fost serios avariat. Tatăl a rămas prins în interior, în timp ce copilul de 9 ani a reușit să iasă singur din mașină. Băiatul a fost și el rănit și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Șoferii care treceau prin zonă au observat mașina ieșită de pe drum și au sunat imediat la 112 pentru a cere ajutor. În scurt timp, la locul accidentului au ajuns pompierii, cu două autospeciale de descarcerare, dar și mai multe echipaje medicale.
Salvatorii au început imediat operațiunea pentru scoaterea bărbatului rămas încarcerat. După ce au reușit să-l elibereze din mașină, acesta a fost predat medicilor și a primit primele îngrijiri chiar la fața locului.
Și fiul său a fost evaluat de echipajele medicale. Cei doi au fost apoi transportați la UPU Deva pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.
Mașina a rămas în șanț, în afara șoselei, cu caroseria puternic avariată în urma accidentului. După încheierea intervenției, polițiștii au început cercetările pentru a stabili cum s-a produs accidentul și din ce cauză autoturismul a părăsit drumul.
„Pompierii militari din Deva și Ilia au intervenit de urgență pentru a-i salva pe cei doi ocupanți ai unui autoturism care a părăsit partea carosabilă: un adult care era încarcerat și pe fiul său care a reușit să iasă din autovehicul.
S-a acționat cu 2 autospeciale de descarcerare și cu 2 ambulanțe SMURD, iar la locul evenimentului rutier a fost direcționat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
După extragerea bărbatului încarcerat și acordarea primului ajutor medical calificat ambelor persoane implicate, acestea au fost transportate la UPU Deva, conștiente și cooperante”, transmit reprezentanții ISU Hunedoara.










