Un agent de poliție în vârstă de doar 22 de ani, din cadrul IPJ Timiș, este cercetat penal după ce, aflat în timpul serviciului și la volanul unei autospeciale de poliție, a accidentat un copil chiar pe trecerea de pietoni.
Incidentul s-a produs în 17 iunie, în municipiul Sânnicolau Mare. Datele din anchetă arată că după ce a traversat marcajul pietonal și a oprit autospeciala, polițistul ar fi efectuat manevra de mers înapoi. Fără să se asigure mașina de poliție a acroșat un minor de 7 ani care traversa, pe bicicletă, trecerea de pietoni.
În urma impactului, copilul a căzut în afara carosabilului și a fost dus ulterior de familie la spital pentru investigații medicale.
Agentul de poliție a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Pe numele polițistului a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar ancheta este coordonată de procurorul de caz, urmând să stabilească toate împrejurările producerii accidentului.
,, La data de 17.06.2026, în jurul orei 17:50, un tânăr în vârstă de 22 de ani, agent de poliție, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi condus autospeciala de poliție pe strada Lugoj, din orașul Sânnicolau Mare, iar la intersecția cu strada Iulius Subici ar fi oprit autospeciala după traversarea trecerii pentru pietoni, ulterior ar fi efectuat manevra de mers înapoi, moment în care ar fi acroșat un minor în vârstă de 7 ani, care s-ar fi aflat în traversarea drumului public pe marcajul pietonal, pe bicicletă.
În urma evenimentului rutier, minorul s-a dezechilibrat și a căzut în afara părții carosabile, ulterior, fiind transportat de către aparținători la o unitate medicală în vederea efectuării de investigații.
Conducătorul autospecialei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ” transmite IPJ Timiș.










