În capitala germană, Berlin, se repetă scrutinul regional, după o decizie a instanţei dupa alegerile din 2021
Populaţia din capitala Germaniei, Berlin, votează în cadrul unui scrutin repetat. Se voteaza pentru consiliile districtuale şi adunarea regională. Asta după ce o instanţă a stabilit că alegerile din 2021 nu au întrunit standardele democratice fundamentale. Votul ar putea duce la sfârşitul coaliţiei dintre social-democraţi, verzi şi formaţiunea de extremă stângă Die Linke, ce guvernează în prezent Berlinul. Potrivit sondajelor, conservatorii CDU, din opoziţie, sunt înaintea altor partide, pentru prima dată după mai bine de 20 de ani.