Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, se arată sceptic cu privire la stadiul lucrărilor de la viitorul stadion „Eroii Timișoarei”. Într-o reacție publică, liderul CJ Timiș a criticat ritmul proiectului gestionat de Primărie. Aceasta a subliniat că, din cauza timpului necesar pentru omologare, echipa Politehnica Timișoara va fi nevoie să joace tot pe vechiul stadion Electrica.
Alfred Simonis susține că, deși clădirea în sine ar putea fi terminată la timp, birocrația legată de avizare va amâna debutul meciurilor.
„Poli nu va putea juca pe stadionul Eroii Timișoarei anul acesta. Termenul de finalizare a arenei anunțat de Primăria Timișoara, luna decembrie, pare că va fi respectat, dar omologarea necesită timp așa că, cel mai probabil, alb-violeții vor evolua tot pe bătrâna Electrica până se vor obține toate avizele”, a trasnmis Alfred Simonis.
Critica principală adusă Primăriei vizează însă lentoarea cu care se fac plățile și lucrările pe șantier. Simonis susține că, deși Consiliul Județean a oferit un sprijin financiar, Primăria a reușit să deconteze doar puțin peste jumătate din sumă.
„Am intrat în acest parteneriat cu Primăria Timișoara pentru că am vrut să ajutăm și reiterez o idee enunțată în mai multe rânduri: dacă este nevoie, suplimentăm cele 20 de milioane pe care le-am pus la dispoziție, cu toate că și din această sumă au fost aduse facturi de doar 11 milioane. Oferim sprijin pentru a duce cât mai repede la bun sfârșit un proiect atât de așteptat de timișoreni”, transmite președintele CJ Timiș.
În plus, liderul Consiliului Județean vorbește și despre faptul că Guvernul blochează de luni bune un alt proiect vital pentru sportul local, reconstrucția stadionului „Dan Păltinișanu”.
„Facem asta pentru că Timișoara merită un stadion, fie el și de mici dimensiuni, iar Poli are nevoie de o arenă pe care să poată juca până când Dan Păltinișanu va fi ridicat. Îmi doresc ca viitorul guvern, indiferent de arhitectura politică pe care o va avea, să își respecte angajamentele și să permită Consiliului Județean Timiș să înceapă construcția noului stadion din fonduri proprii. Așteptăm de câteva luni această aprobare pentru a ne putea apuca de treabă. Suntem pregătiți!”, conchide Alfred Simonis.










