Petrecere cu puternică încărcătură politică în familia președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, care și-a botezat cel de-al treilea băiat. Evenimentul a adunat nume importante din PSD, dar și o serie de primari liberali din județ. Un absent a atras însă atenția, Alin Popoviciu, vicepreședintele liberal al Consiliului Județean Timiș și secretarul general al PNL Timiș.
Absența este cu atât mai interesantă cu cât Popoviciu a susținut public că respectă protocolul de colaborare dintre PSD și PNL la nivelul județului. Iar colaborarea pare să funcționeze la nivel administrativ, unde social-democratul Alfred Simonis și liberalul Alin Popoviciu împart responsabilitățile din conducerea CJ Timiș.
De altfel, la petrecere a fost prezent celălalt vicepreședinte al CJ Timiș, social-democratul Alexandru Iovescu. Au participat și noul prefect Adrian Pau, precum și noul subprefect Vanessa Opriș, ambii social-democrați. Cu toții își desfășoară activitatea în aceeași clădire, cea în care funcționează instituțiile care conduc județul.
Surpriza a venit însă din zona liberală. Mai mulți primari PNL au răspuns invitației și au stat la mesele petrecerii, chiar dacă secretarul general de partid din conducerea Consiliului Județean a lipsit. Printre invitați s-au numărat Dan Vârtoșu, primarul din Giroc, Claudiu Coman, primarul din Sânandrei, Marius Graur, edilul din Lovrin, Răzvan Brăzdău, primarul din Moravița, și Raul Cozarov, primarul din Gătaia. La eveniment a fost prezent și Dănuț Groza, fost primar liberal al orașului Sânnicolau Mare.
Dacă la nivel politic și administrativ PSD și PNL transmit că parteneriatul funcționează, primarii liberali au demonstrat că nu au rețineri în a participa la evenimentele familiei liderului PSD din Timiș.
Nașul celui de-al treilea copil al lui Alfred Simonis a fost Sorin Grindeanu, iar petrecerea a reunit numeroși lideri politici de la nivel național și județean.











