Secretarul general al PNL Timiș, Alin Popoviciu, a venit cu o replică după ce s-a oficializat că Dominic Fritz își pierde mandatul în 30 de zile, în urma promulgării noii legi a integrității. Liderul liberal amintește că edilul mai rămâne totuși în funcție până la expirarea termenului, dacă nu cumva alege să demisioneze mai devreme.
Referitor la speculațiile privind o posibilă susținere a unui candidat comun cu USR, Popoviciu a tăiat orice speculație din scurt.
„Astăzi am fost întrebat dacă PNL va susține un candidat comun pentru Primăria Timișoara, dar din partea USR. Răspunsul meu este foarte clar și tranșant! Nu au existat astfel de discuții. Și cred că este important să spunem un lucru, că momentul care urmează nu este despre cine își face mai repede calculele politice, despre cine trebuie sau nu să fie primar. Este despre Timișoara!”, a transmis secretarul general al PNL Timiș.
Liderul liberal a criticat dur modul în care s-a condus orașul până acum, trăgând un semnal de alarmă despre cum trebuie privită funcția de primar.
„Datoria noastră, a tuturor politicienilor, este să găsim omul potrivit pentru Timișoara. Un primar care să înțeleagă că Primăria nu este proprietatea lui. Că Timișoara nu este o moșie. Că funcția de primar nu îi dă dreptul să se creadă stăpân peste oraș. Un om care să știe să asculte. Să înțeleagă ce vor oamenii. Să respecte Timișoara, să-i respecte istoria și identitatea și, mai presus de toate, să lucreze pentru timișoreni, nu pentru propriul proiect politic”, a adaugă Popoviciu.
Cât despre posibilitatea unor alegeri anticipate, liberalul spune că lucrurile nu sunt bătute în cuie, dar subliniază că decizia finală va aparține oricum oamenilor, dacă se va ajunge din nou la urne.
Popoviciu a încheiat mesajul cu o înțepătură directă la adresa primarului USR.
„Iar pentru încă primarul Timișoarei, Dominic Fritz, îi transmit așa: să fii sănătos!”, conchide secretarul general PNL Timiș.










