Video. Ambulanță în misiune lovită de un șofer de 16 ani! Accident grav în fața Spitalului Victor Babeș din Timișoara

Știri din Timișoara-Pagina de Timiș
Redacția Pagina de Timiș
Redacția Pagina de Timiș este echipa editorială a publicației Pagina de Timiș. Articolele semnate de redacție sunt realizate pe baza informațiilor oficiale, comunicatelor instituțiilor publice, documentării...
1 Min Read
Foto: Arhivă | Accident în Timișoara! O ambulanță aflată în misiune a fost lovită de o mașină condusă de un adolescent de 16 ani

Impact devastator în fața Spitalului Victor Babeș. Un adolescent de 16 ani nu a acordat prioritate unei ambulanțe aflate în misiune, provocând blocaje în trafic și răniri ușoare.

Un accident rutier de amploare a avut loc marți seara, chiar în fața Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara. O ambulanță aflată în misiune, care transporta un pacient cu semnalele acustice și luminoase pornite, a fost lovită de o mașină condusă de un tânăr în vârstă de 16 ani.

Accident minicar Ambulanță, Timișoara
Accident Ambulanță, Timișoara

Adolescentul, care deținea permis pentru categoria de vârstă corespunzătoare, nu a acordat prioritate salvării, provocând impactul. Din fericire, pacientul din ambulanță nu a suferit răni, însă șoferul mașinii s-a ales cu o tăietură la genunchi. Acesta a fost transportat de urgență la spital de o altă ambulanță pentru a primi îngrijiri medicale.

La data de 21.01. a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 despre producerea unui accident rutier cu autospeciala SAJ Timiș pe strada Gheorghe Adam.

Ajunși la fața locului, polițiștii au confirmat cele sesizate, fiind vorba despre un conducător auto în vârstă de 16 ani care, în timp ce se deplasa dinspre strada Avram Imbroane înspre Calea Dorobanților, la un moment dat, în dreptul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” de pe strada Gheorghe Adam, a intrat în coliziune cu autospeciala SAJ Timiș care se deplasa regulamentar și care avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

În urma accidentului a rezultat o victimă, respectiv conducătorul auto în vârstă de 16 ani.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, declară IPJ Timiș

Accidentul a generat haos în trafic, circulația tramvaielor pe liniile 1, 2 și 5 fiind blocată aproape o oră, acestea întorcând la Gara Mică. Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului.

În cauză, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Redacția Pagina de Timiș este echipa editorială a publicației Pagina de Timiș. Articolele semnate de redacție sunt realizate pe baza informațiilor oficiale, comunicatelor instituțiilor publice, documentării editoriale și verificării din surse publice.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns