Buruienile și terenurile lăsate în paragină îi ard la buzunare pe proprietarii neglijenți din Timișoara. Poliția Locală, în control împotriva focarelor de ambrozie și a parcelelor lăsate de izbeliște.
În această vară, polițiștii au luat la pas terenurile timișorenilor și au făcut 170 de verificări, în ciuda unor blocaje temporare venite dinspre ANCPI. Pentru că au găsit terenuri pline de bălării, agenții au împărțit 110 amenzi cu o valoarea totală a sancțiunilor de 33.000 de lei.
Totodată, proprietarii care au ignorat legea privind combaterea ambroziei s-au ales cu nouă avertismente.
Reprezentanții primăriei subliniază că legea este clară și toți cei care au în grijă terenuri trebuie să le curețe în permanență, mai ales acum, în lunile august și septembrie. Această perioadă este critică deoarece ambrozia este în plină floare și eliberează în aer un polen extrem de agresiv. Fiind purtat de vânt pe distanțe mari, polenul provoacă alergii severe, strănut și probleme respiratorii pentru mii de oameni din oraș.
Cei care ignoră aceste reguli riscă amenzi uriașe. Sancțiunile pornesc de la 1.000 de lei și pot ajunge la 5.000 de lei pentru persoanele fizice, în timp ce firmele și instituțiile pot fi penalizate între 10.000 și 20.000 de lei.










