Șapte morți și trei răniți, după ce șoferul a fost depistat pozitiv la cocaină, canabis și alcool. Cercetări in rem
Un grav accident rutier petrecut în municipiul Lugoj este anchetat de procurori, după ce testele toxicologice au confirmat că șoferul implicat consumase droguri și alcool.
„Se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă. În cauză a fost stabilit un buletin de analiză toxicologică realizat de INML pentru a se determina prezența substanțelor psihoactive în sânge în cazul conducătorului auto. Rezultatul a confirmat prezența în sânge a două substanțe psihoactive, respectiv canabis și cocaină. De asemenea, a fost confirmată și prezența alcoolului. Au fost găsite două plicuri suspecte de a avea substanțe psihoactive, dar nu avem încă rezultatele oficiale în acest sens”, a declarat Bertha Serena Constantinescu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.
Accidentul devastator a implicat un microbuz al suporterilor echipei PAOK Salonic. În urma tragediei, șapte persoane și-au pierdut viața, șase suporteri și șoferul. Alte trei persoane au supraviețuit.
Două dintre victimele rănite au fost transportate astăzi în Grecia, în timp ce a treia persoană rămâne internată la Spitalul Județean din Timișoara, unde a fost operată în cursul nopții.
Ancheta este în desfășurare.